Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iusuf Murat „Epoca lui Salman Rushdie este incheiata demult"

Publicat in Ziua Constanta, luni 28 septembrie 2009 ·

Şeful Muftiatului Cultului Musulman, Iusuf Murat, relatează în acest interviu modul în care va fi primit autorul „Versetelor satanice" în România. Salman Rushdie va fi prezent pe teritoriul ţării noastre la sfârşitul lunii noiembrie. Volumul său, tradus în limba română în 2007, prezintă o controversată teorie a unor interpolări „satanice" în textul Coranului.

Cum îi afectează pe musulmanii din România venirea lui Salman Rushdie?

În primul rând, vreau să vă explic un lucru care este foarte important. Toţi membrii comunităţii musulmane şi nu numai, toţi cetăţenii români trebuie să înţeleagă următorul aspect: ţara noastră este un stat democratic şi există libera circulaţie pe teritoriul lui. Astfel, nu poate fi îngrădit dreptul nimănui de a veni în România. Este un stat democratic, iar venirea lui Rushdie nu încalcă anumite drepturi internaţionale. Într-adevăr, acea carte contravine principiilor noastre religioase, dar nu putem să-l împiedicăm să vină în România şi nu trebuie să avem o atitudine negativă faţă de venirea lui. Plecând de la acest principiu, Rushdie poate veni oricând şi se poate întâlni cu cititorii lui. Nu trebuie să ieşim pe străzi că a venit Salman Rushdie. Bineînţeles, trebuie să ne spunem punctul de vedere pentru că ceea ce spune el este o deformare a religiei islamice, o deformare a religiei noastre, cu toate că a fost şi el musulman, dar acum fiecare va da socoteală în faţa bunului Dumnezeu, în funcţie de aceea ce face. Eu aduc critici pe lumea aceasta şi eu mă rog la bunul Dumnezeu să îl călăuzească pe calea cea dreaptă. Dar eu văd deja că Salman Rushdie este pe o cale greşită.

Aţi citit volumului „Versetele satanice"?

Am citit această carte în anii de studenţie, deci cunosc subiectul acestui volum. Nu am citit doar „Versetele satanice", ci şi alte cărţi ale lui Rushdie, pentru că sunt o persoană care doreşte să îi cu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum o ora
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 5 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 5 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°