E o zi plăcută şi răcoroasă, afară miroase a toamnă tihnită, iar aici, înăuntru, în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, a transpiraţie, a dezolare şi, atunci când vreo angajată a instituţiei se deplasează plină de importanţă, pe tocurile-i subţiri, dintr-o parte în cealaltă a holului larg, cu un maldăr de hârtii strânse matern la piept, într-un fel ce aminteşte de mersul ţanţoş al Cruellei către victoria finală împotriva veselilor căţei pătaţi ce au adăugat salvator o tonă de alb cu smocuri negre şi un gram de strălucire într-o existenţă altfel neglijabilă, a parfum de firmă cumpărat de la taraba de cu-de-toate din Zahana.

Sub privirile bonome ale gardianului ce coboară lent, boiereşte, cu mâinile la curea, pe scara largă ce dă la parter, grupul de oameni îngrămădiţi în faţa ghişeului AJUTOR SOCIAL aruncă în sediu un cor de şuşoteli, din care desluşeşti aleatoriu frânturi de cuvinte rupte de context şi de logica vorbirii, articulări stranii ce compun o babilonie sonoră şi, într-o măsură anume, deranjantă. Câţiva romi tineri, cu ochelari-oglindă de idol ieftin priponiţi pe frunte, deasupra şepcillor sport cu cozorocul întors la ceafă, se remarcă din capul locului prin faptul că sunt ceva mai înalţi decât ceilalţi componenţi ai grămezii. Contrastează vizibil cu oamenii obosiţi, şleampeţi, ruinaţi ce-i înconjoară. Discută ceva tonic şi amuzant pentru ei, căci, în răstimp, câte unul se hlizeşte relaxat, apoi prelungeşte, cu o replică ce stârneşte un nou val de comentarii, o conversaţie uşoară, agreabilă, care face ca aşteptarea să le fie mai plăcută. Băieţii, puternici ca urşii, volubili, luminoşi, precum dimineţile calde de primăvară, vor primi probabil ajutoare, bani la care noi, cei ce alimentăm bugetul statului, renunţăm cu bună-credinţă în folosul celor despre care ne închipuim că nu au şansa sau puterea de a se ridica la nivelul