Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Emil Constantinescu i-a plictisit pe studenţi în prima zi de facultate (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

Studenţii au fost cam nerăbdători la discursurile începutului de an academic, fostul preşedinte Emil Constantinescu luând parte atât la ceremonia de la Universitatea Babeş-Bolyai, cât şi la cea de la Facultatea de Studii Europene de la aceeaşi universitate. Dă click AICI pentru a intra în GALERIA FOTO. Săli arhipline şi răbdare testată la maximum. Cam aşa se poate rezuma începutul de an academic la cea mai populată universitate din Transilvania, Universitatea Babeş-Bolyai.

Cu un oaspete de seamă - fostul preşedinte al României (1996-2000) şi rector al Universităţii Bucureşti (1992-1996) - Emil Constantinescu şi cu o audienţă pe măsura aşteptărilor, rectorul UBB - Andrei Marga - a declarat deschis anul universitar pe întreaga universitate.

De la o ceremonie la alta

Câteva minute mai târziu, Emil Constantinescu a asistat la deschiderea anului academic la Facultatea de Studii Europene, unde gazda a fost decanul facultăţii, Ladislau Gyemant.

Andrei Marga  a întârziat o jumătate de oră la ceremonia de la facultatea unde predă, motivându-şi întârzierea de o discuţie telefonică de felicitare a Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, care va fi primi în luna noiembrie titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai.

Studenţi curioşi de prima zi

La această ceremonie au asistat peste 300 de studenţi şi profesori, sala Jean Monnet a facultăţii dovedindu-se neîncăpătoare.

Dacă fostul preşedinte Emil Constantinescu şi Andrei Marga şi-au dus discursurile către situaţia actuală a Uniunii Europene şi a celei politice şi economice a ţării, reprezentanţii studenţilor le-au povestit proaspeţilor studenţi despre viaţa în care tocmai au păşit.

Cancelarul studenţilor, Carmen Madiar, le-a povestit studenţilor despre numărul mare de oportunităţi pe c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 22 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°