Pentru sume mari, băncile acceptă schimburi valutare şi la cursuri mai avantajoase decât cele afişate. Un curs apropiat de cel anunţat de BNR poate fi obţinut chiar şi de persoane care nu sunt clienţi de private banking. Nu doar cei foarte bogaţi pot beneficia de avantajele unui curs de schimb privilegiat. Câteva bănci locale sunt deschise la negocieri chiar şi cu persoane care nu au cont de private banking. Condiţia: să fie vorba de sume mari de bani. Încercând să
Pentru sume mari, băncile acceptă schimburi valutare şi la cursuri mai avantajoase decât cele afişate. Un curs apropiat de cel anunţat de BNR poate fi obţinut chiar şi de persoane care nu sunt clienţi de private banking.
Nu doar cei foarte bogaţi pot beneficia de avantajele unui curs de schimb privilegiat. Câteva bănci locale sunt deschise la negocieri chiar şi cu persoane care nu au cont de private banking. Condiţia: să fie vorba de sume mari de bani. Încercând să aflăm cât de mult se poate negocia, ne-am înarmat cu 50.000 de euro fictivi, obţinuţi din vânzarea unui imobil, şi am plecat să aflăm la ce curs îi putem schimba la ghişeul băncii. După primele cinci agenţii vizitate, doar un succes condiţionat: angajaţii ne-au îndemnat să ne deschidem un cont de private banking, prin intermediul căruia am putea cu siguranţă să cumpărăm şi să vindem euro la cotaţiile de pe piaţa interbancară. Prima soluţie care să nu implice deschiderea unui astfel de cont am obţinut-o la o sucursală Piraeus Bank. Directorul, pentru că la nivelul acestuia se poate purta negocierea unui curs mai avantajos, ne-a explicat că va trebui să obţină o aprobare de la superiorii din centrală, dar în principiu, se poate. „Cel mai probabil vă vor oferi cursul BNR“, ne-a spus directorul.
3.000 de lei în plus la 50.000 de euro
În ziua în care am încercat să negociem cursul, preţul de cumpărare afişat de bancă era