Autor al aproape 50 de volume personale, colective şi traduceri din spaniolă şi italiană, profesorul universitar „se sacrifică“ pentru marea pasiune: opera.
În familia lui se asculta operă şi de mic Dragoş Cojocaru a fost dus la spectacole. Joaca preferată a copilului era să-l imite în oglindă pe Placido Domingo. Obsesia pentru celebrul artist şi pentru fotbalul spaniol a dus implicit la îndrăgostirea de limba spaniolă. „Spaniola a fost marea pasiune. La italiană am ajuns din întâmplare“, spune profesorul.
Cu doi ani înainte de Revoluţie a dat admitere la Politehnică. Atunci, o astfel de specializare însemna şansa celor care vor să găsească un post în oraş. A renunţat însă în 1990 şi a optat pentru Facultatea de Spaniolă-Italiană, iar din 1995 predă el însuşi literatura italiană la Facultatea de Litere din Iaşi.
Acum, Dragoş Cojocaru este conferenţiar doctor şi, în decurs de zece ani, de când profesorul Emil Iordache i-a explicat de ce trebuie să scrie şi cum să traducă, a publicat în jur de 120 de studii, eseuri şi recenzii, a susţinut de asemenea peste 25 de comunicări ştiinţifice la simpozioane şi colocvii universitare naţionale şi internaţionale.
I-au apărut 16 volume de autor şi coautor, studii, eseuri, manuale de conversaţie, gramatici şi 26 de volume de traduceri ale unor cărţi de istorie, antropologie culturală, lingvistică, istoria artei, istoria ştiinţei, semnate de autori iluştri ai culturii universale. Este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii de Limbi Clasice din România.
În zece ani, 50 de volume
Pe lângă activitatea la catedră, intelectualul ieşean mai deţine, din 2002, funcţia de redactor-şef adjunct al „Analelor Universităţii «Al. I. Cuza»“, este membru în colegiul redacţional al publicaţiei trimestriale „Poezia“ (din 2007) şi secretar de redacţie al rev