In Pa-ra-da, actiunea este plasata in 1993, iar caracterul exploatativ este mult redus de realitatile diferite care domina actualitate romaneasca, asa ca frica de ridicol romanesc poate ramine in stand-by; e un film optimist, impresionant, aproape de noi. In competitia de lung-metraje a Festivalului International de Film de la Iasi, Pa-ra-da se angajeaza social intr-un subiect mai putin tratat in ultima perioada: copiii din canalele bucurestene. La fel cum s-a intimplat si cu filmele despre genocidul evreilor din al doilea razboi mondial, productiile despre mizeria romaneasca au ajuns, pe la jumatatea deceniului trecut, sa provoace o reactie de respingere din partea publicului extra-sensibilizat. Realizatorii de film pareau sa exploateze cele mai emotionante si, in acelasi timp, deprimante subiecte, iar spectatorii dornici sa iasa din cotidian dezvoltasera un soi de rezistenta psihica, o orbire voluntara. Intre timp, societatea insanatosita a inceput sa guste din angajamentul social vestic, iar filme ca Pa-ra-da nu mai pot avea acelasi efect stresant asupra fragilului psihic romanesc. Miloud, francez iubitor al vietii de strada, se hotaraste sa renunte la confortul studiilor pariziene pentru a trai o vreme cu copii romani lipsiti de familie. Filmul urmareste incercarile lui de a-i invata pe copii ce inseamna respect pentru viata si conditiile in care si-o traiesc. Pe linga pustii refractari, Miloud are de luptat si cu interesele mafiote, care ii tin pe copii inlantuiti intr-o viata de cersetorie, in vreme ce politia romana nu vrea decit sa-i trimita inapoi in orfelinate. Solutia lui Miloud este de a organiza impreuna cu copiii un spectacol de circ stradal, prin care sa stringa donatii si sa le ofere o alternativa viabila. Realizat de italieni si, mai ales, atacind acest subiect, Pa-ra-da a fost ocolit de premii la TIFF, in ciuda calitatilor evidente ale copiilor acto