Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Au lăsat sapa pentru a îngriji bolnavi în UE

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

Un grup de 26 de femei din mediul rural au absolvit un curs de îngrijitor la domiciliu. După şapte luni de cursuri intensive, femeile au primit deja oferte de slujbe plătite cu circa 1.000 de euro în ţări din Uniunea Europeană.

Femeile din mediul rural au acum şansa să lucreze într-un domeniu aflat la mare căutare în perioadă de criză. Un număr de 26 de femei din comunele Odoreu, Micula şi Dorolţ, cuprinse în programul europenean „Mondojob“ au absolvit, după şapte luni de studiu, cursul de îngrijitor bolnav la domiciliu. Pregătite profesional la cel mai înalt nivel, femeile au deja oferte de lucru.

Şapte luni de muncă

Cele 50 de suporturi de curs şi portofolii de evaluare au reprezentat un adevărat chin pentru femeile care nu aveau înainte nicio tangenţă cu astfel de examene. „Nu a fost deloc uşor. Zilnic veneam la cursurile intensive. Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Mă uit la o persoană şi pot să spun ce o doare“, a declarat Angela Revac.

Pregătite de persoane profesioniste în domeniu, femeile din mediul rural au acum posibilitatea să muncească pentru bani frumoşi. Cursul a urmărit, pe lângă consilierea individuală şi de grup, calificarea în acord cu cerinţele pieţii muncii. Meseria de asistent personal, la fel ca şi cea de baby-sitter sunt foarte căutate şi pe piaţa muncii din Europa.

„Noi avem deja solicitări pentru femeile care au terminat cursul intensiv. Am transmis tuturor cabinetelor medicale, spitalelor şi cunoştinţelor că avem femei specializate pe aceste domenii. Ofertele nu au întârziat să apară“, spune Rodica Borlan, directorul Crucii Roşii, instituţie prin care s-a derulat toată acţiunea.

Salarii bune

La fel de adevărat este faptul că, în străinătate, un astfel de loc de muncă este plătit mult mai bine. „Ştiu că se oferă până la 1.100 de euro pentru persoanele cu pregătire. Şi eu sunt în căutarea unui loc de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum 2 ore
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Damian Drăghici a compus coloana sonoră pentru filmul„Țăndări”! Din distribuția filmului lui Bogdan Naumovici fac parte cunoscuți actori de comedie

Cancan acum o ora
Celebrul interpret și compozitor Damian Drăghici semnează coloana sonoră a filmului „Țăndări”, primul lungmetraj al publicitarului Bogdan Naumovici. Acțiunea filmului are loc în Movilița, unde primarul implică toată suflarea din sat în organizarea u

FOTO | AnimaWings dă start zborurilor București–Cluj și retur. Cât costă biletele

Wall-Street.ro acum 45 minute
Compania aeriană AnimaWings a dat startul zborurilor directe București-Cluj-Napcoca și retur, cu aproape două luni mai devreme decât planificase inițial, rută pe care va avea 8 zboruri săptămânale. ”AnimaWings își consolidează prezența pe piața inte

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum o ora
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

S-au tras la sorţi barajele de departajare din Cupa României

Mediafax acum 29 minute
La finalul fazei grupelor, după aplicarea criteriilor de departajare, aşa cum sunt prevăzute în regulamentele în vigoare, în două grupe este nevoie de un meci suplimentar pentru stabilirea ierarhiei finale. În urma tragerii la sorţi, barajele de dep

Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat: Dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona de insolvenţă

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat, el arătând că, dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona

Mircea Fechet: Reciclarea ambalajelor SGR a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor / În luna decembrie, în care sărbătorile de iarnă ne ocupă tuturor agenda, au fost returnate peste 290 milioane de PET-uri, sticle şi doze de aluminiu / Noi puncte de colectare

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, miercuri, că reciclarea ambalajelor din Sistemul de Garanţie-Returnare ”a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor”, iar în luna decembrie au fost returnate peste 290 milioane de PET-uri, sticle şi d

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-2°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°