Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Show alb

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 septembrie 2009 ·

Steaua a fost ţinută în şah de un Braşov pus pe spectacol. Zapata a făcut minuni, dar nici Coman nu s-a lăsat mai prejos

Trei ocazii pe minut nu înseamnă cel mai fericit debut de meci. Mai ales cînd te numeşti Steaua. Şi joci pe un stadion unde pînă şi locomotivele care trec razant pe lîngă ziduri fluieră împotriva ta. Braşovul lui Moldovan n-a muşcat din adversar, dar şi-a înfipt carnasierele în bară, la un şut al lui Dorel Zaharia, din colţul careului. Şi a continuat în acelaşi stil agresiv pînă pe finalul primei reprize.

Vijelia

Gazdele au mirosit sînge pe partea lui Ninu şi au ţinut de pradă, asaltînd careul lui Zapata din toate unghiurile şi cu toate liniile. Cătălin Munteanu, factotumul ardelenilor, a destrămat de cîteva ori apărarea roş-albastră, dar Zapata şi îngerii de proximitate au deviat mingea peste poartă.

Steaua a avut o aripă şubredă şi o viteză în minus, singura ocazie clară a venit de la Kapetanos, care a trimis la firul ierbii, pe lîngă (22). Grecul şi-a mai testat şutul abia prin minutul 50. Palidă şi dezordonată, echipa din Ghencea s-a adunat greu, ca după un coşmar, şi a explodat abia după pauză.

"Sfertul" Stelei

Braşovul a slăbit ritmul, dar n-a renunţat la pradă. Tănase a trecut meteoric pe teren, atît cît să se vadă vîna de fotbalist şi o fulgurantă poză a ceea ce trebuia să fie Steaua. Echipa din Ghencea şchioapătă pe toate compartimentele, dar a găsit puterea de a forţa preţ de vreun sfert de ceas şi cîteva ocazii mari de tot. Surdu n-a găsit plasa de două ori din poziţii uluitoare, chiar dacă de fiecare dată era în ofsaid. Apoi Abrudan a scos de pe linia porţii un balon trimis de Stancu, iar Kapetanos a îndrăznit un cap şi Coman a plonjat superb.

Tot Rufay

Zapata a încheiat meciul cum îl începuse, zburînd din bară în bară pentru a bloca atacurile furibunde ale b

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 23 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 13 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 30 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 47 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°