În timp ce autorităţile judeţene din Moldova anunţă licitaţii pentru intervenţii doar pentru patru luni, la Iaşi sunt scoase la bătaie lucrări de peste 14 milioane de lei. În mai multe
În timp ce autorităţile judeţene din Moldova anunţă licitaţii pentru intervenţii doar pentru patru luni, la Iaşi sunt scoase la bătaie lucrări de peste 14 milioane de lei.
În mai multe judeţe din regiune au demarat pregătirile pentru sezonul rece. Astfel, primii care au organizat licitaţia pentru lucrări de deszăpezire sunt oficilii botoşăneni. Singura ofertă depusă pentru intervenţia la drumurile judeţene în perioada 1 noiembrie 2009-15 martie 2010 este a societăţii Transporturi Auto.
Licitaţie pe patru ani la Iaşi
Valoarea estimată a lucrărilor este de 3,8 milioane de lei, iar contractul urmează să fie semnat până la 10 octombrie. Pe de altă parte, consilierii judeţeni ieşeni vor analiza abia la şedinţa de mâine un proiect de hotărâre prin care vor fi scoase la licitaţie lucrările de deszăpezire pe mai mulţi ani.
„Vrem să existe o continuitate şi să nu ne trezim în fiecare an că trebuie organizată licitaţie şi să nu putem interveni la timp din cauza contestaţiilor“, a spus Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi. Practic, pentru perioada 2010-2013 sunt necesare sume de peste 14 milioane de lei. Astfel, în prima parte a anului viitor, lucrările de intervenţie ar costa 3,5 milioane de lei, în 2011 acestea s-ar ridica la 3,7 milioane de lei. Pentru 2012 suma necesară ar fi de 3,8 milioane de lei, iar în primele trei luni din 2013 deszăpezirea ar costa aproape 3 milioane de lei.
„Lunile din acest an sunt cuprinse în bugetul pe 2009. Cei de la Serviciul Public de Administrare a Drumurilor Judeţene au susţinut că mai au şi o rezervă de 300.000 de lei. Vom analiza cum vor fi atribuite lucrările pe acest an“, a