Poate ca nici nu puteam avea o dovada mai solida a necesitatii reformarii clasei politice, inclusiv prin reducerea numarului de parlamentari, decat reactiile de dupa anuntul presedintelui privind organizara referendumului din 22 noiembrie.
Politicienii au sarit ca opariti cu smoala, nu doar impotriva dusmanului de moarte, Traian Basescu, ci si impotriva dracului cel mai mare si mai negru pe care si-l pot imagina: atentatul la nemeritatul statut pe care-l au acum. Armata lor, intial derutata, s-a regrupat disperat in jurul catora argumente leit-motiv.
Teme false
Initierea referendumului este o manevra electorala, care nu face decat sa distraga atentia de la temele prezidentialelor, ne spun liberalii si social democratii.
Da, este un proiect de campanie electorala, dar nu e nimic rau in asta. Ce altceva e sau ar trebui sa fie campania electorala decat o perioada in care candidatii sa-si expuna, spre dezbatere, proiectele in baza carora vor sa fie alesi? Sigur, ne-am obisnuit ca prin campanie electorala sa intelegem o licitatie de pomeni si minciuni. Absolut nimeni n-a facut exceptie de la acest pacat, dar acesta este un alt argument in favoarea reformei profunde.
Si, ma rog frumos, de la ce anume distrage atentia acest proiect? Cu alte cuvinte, despre ce ar trebui sa vorbim in campania prezidentiala daca nu despre mari teme, mari proiecte? Reforma constitutionala, premisa pentru reforma statului si a clasei politice, este sau nu o tema de baza intr-o tara aflata in criza institutionala grava?
Dar ce, referendumul o sa reduca somajul si o sa mareasca salariile? De parca atunci cand esti flamand trebuie sa nici nu te mai speli. Culmea, intrebarea tamp tendentioasa, pe care am auzit-o din gura unuia dintre cei mai abjecti jurnalisti ai momentului are un raspuns pozitiv.
Da, pe termen lung,
