Unul e suedez, celălalt vine din Antilele Olandeze. Au ajuns în finala de dublu, au pierdut-o, dar merg mai departe cu gîndul de a prinde un Masters în anii următori
Johan Brunstrom are 29 de ani şi e partea mai sobră, mai calculată a dublului. Jean-Julien Rojer, cu un an mai tînăr, e cel amuzant, glumeţ, simpatic. Au jucat împreună cinci finale ATP, cea mai recentă sîmbătă seară, la Bucureşti, dar încă nu au cîştigat vreuna. Împreună formează o pereche inedită, dar sudată, combinaţie interesantă de temperamente şi aptitudini.
- Cînd v-aţi decis să jucaţi împreună?
JB: Anul trecut, în vară. Eram în Spania, amîndoi ne schimbaserăm partenerii. Am stat de vorbă şi ne-am gîndit să încercăm.
- De atunci aţi mai jucat şi separat?
JB: În foarte puţine rînduri, doar cînd unul dintre noi efectiv nu a putut să fie prezent la un turneu.
- Aveţi cinci finale pierdute.
JJR: Da, dacă o pierdem şi pe a şasea, ne lăsăm de tenis (rîde).
- Ar fi ca un set pierdut la zero.
JJR: Exaaact!
- Sînteţi o pereche unită. Care e secretul vostru?
JJR: Da, e ca într-o relaţie. Eu chiar i-am spus prietenei mele să fie mai înţelegătoare pentru că acum am de gestionat două legături, una cu ea şi cealaltă cu Johan (zîmbeşte).
JB: Serios vorbind, noi avem background-uri diferite, venim din culturi diferite. Uneori e dificil, dar trebuie să înveţi să-l respecţi şi să-l înţelegi pe celălalt, obiceiurile lui. Dacă faci asta, treaba merge bine.
- Tu, Johan, vii din Suedia, o ţară cu mare tradiţie în tenis, dar tu, Julien? Cum ai ajuns la tenis? Eşti singurul jucător din patria ta?
JJR: De fapt, sînt doi, mai e fratele meu mai mare, dar sper să vină şi alţii din urmă. Sincer, nu ştiu de ce nu m-am apucat de baseball, e foarte popular la noi, dar cred că m-am luat după fratele meu. Apoi, la 8 ani,
