* cel puţin asta a declarat primarul Aurel Simionescu în cadrul deschiderii Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila" * festivalul de anul acesta este unul aniversar, Teatrul "Maria Filotti" împlinind 60 de ani de activitate * seara s-a încheiat cu un concert susţinut de Nicu Alifantis
Sâmbătă seara, începând cu ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului "Maria Filotti" a avut loc deschiderea Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila". Ediţia din acest an a festivalului este totodată şi una aniversară, Teatrul "Maria Filotti" împlinind 60 de ani de activitate.
Festivitatea de deschidere a început cu un scurt film, de 13 minute, care a prezentat atât o istorie a Teatrului cât şi a clădirii, publicul urmărind astfel momente din timpul ultimei restaurări din perioada anilor 1980-1989. În continuare, Veronica Dobrin, directoarea Teatrului, a ţinut discursul de deschidere al festivalului. Aceasta i-a amintit atât pe cei mai importanţi oameni de teatru pe care instituţia brăileană i-a oferit culturii române, cât şi pe aceia care, după o activitate îndelungată şi prodigioasă, au ieşit la pensie. De asemenea, la rugămintea Veronicăi Dobrin, spectatorii au ţinut un minut de reculegere în memoria tuturor acelor oameni de teatru plecaţi de printre noi. "Ţin să mulţumesc tuturor actorilor, scenografilor, regizorilor, tuturor oamenilor din spatele scenei, echipei tehnice, echipei administrative pentru că fără ei Teatrul «Maria Filotti» nu ar fi fost ceea ce este astăzi", a mai ţinut să adauge directoarea teatrului.
Pe scenă au fost apoi invitaţi actorul Gheorghe Moldovan, cu o activitate de 47 de ani în cadrul teatrului brăilean, Iulia Vasilescu, studentă în anul I la actorie în Iaşi şi Septimiu Stoica, student în anul I la regie în cadrul Universităţii de Teatru din Bucureşti (U.T.B.). Gheorghe Moldovan a împărtăşit publicului m