În seara de 28 septembrie 1989, preotul Ştefan Marcu din Vrancea fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa blocului în care locuia. După câteva ore de chin a murit. Nu este povestea unui accident de circulaţie, pentru că s-a constatat ulterior că şoferul avea legături cu Securitatea, ci povestea adevărată a vieţii unui preot care a suferit 15 ani în puşcăriile comuniste, iar după eliberare a fost supravegheat tot timpul.

Părintele Ştefan Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906, în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A fost căsătorit cu Elena Chifulescu şi au avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu. Încă de prin 1929 se lipise de ideile politice ale legionarilor, dar, după ce Corneliu Zelea Codreanu i-a devenit naş de cununie, legăturile cu această mişcare politică au fost mai strânse. A fost şef legionar de plasă, apoi şeful Mişcării pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice.

Într-un articol publicat în volumul "Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist" (Editura IBMBOR), preotul Ionel Ene scrie: "În timpul valului de represiune pornit în decembrie 1933, la ordin politic, după uciderea lui I. Gh. Duca, preotul Ştefan Marcu este «depus în penitenciarul Focşani la dispoziţia organelor poliţieneşti» timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără a i se da vreun fel de explicaţii.

Activitate legionară, în viziunea organelor poliţieneşti, era considerată ridicarea unei troiţe, la 14 mai 1936, la Stroeşti-Năruja, «din proprie iniţiativă» a părintelui Marcu, la a cărei sfinţire a participat preotul Vasile Boldeanu şi alţi lideri legionari din zonă".

Până în 1949 a fost anchetat şi i s-a percheziţionat domiciliul, din cauza legăturilor pe care le avuse cu legionarii. În 1941, i s-a găsit acasă un "material legion