Rapidul 661, Bucureşti-Iaşi, a deraiat duminică la ora 18.00, la Berheci, între Tecuci şi Bârlad. CITITI AMĂNUNTE INTERESANTE IN ADEVĂRUL de marţi! Potrivit martorilor, în jurul orei 18, la intrarea în gară, mecanicul ar fi ignorat semnalul luminos de culoare roşie şi trenul a continuat să înainteze până când sistemul automat de siguranţă a iniţiat frânarea de urgenţă.
"Eroare umană"
Potrivit şefului Poliâiei TF Galaţi, cms.şef Petrică Hahui, " s-a evitat o catastrofă, din fericire. Conductorul nu a observat la timp semnalul care interzicea accesul pe linie. Traficul nu va fi afectat. Circulaţia va fi reluată în scurt timp. Vagonul va fi ridicat cu o maara, iar cei care se duceau la Iaşi vor merge cu un alt tren. Cei care sunt din apropiere vor merge cu mijloace locale de transport".
După oprire a încercat să repoziţioneze garnitura „ dând cu spatele ” dar decizia s-a dovedit neispirată deoarece un boghiu (pereche de roţi) de la cel de-al treilea vagon dinspre locomotivă a sărit de pe şine.
În trenul format din şapte vagoane, se aflau 473 de călători, dintre care 62 în vagonul deraiat . Majoritatea aveau ca destinaţie finală, municipiul Iaşi. Există speculaţii potrivit cărora, impiegatul de mişcare ar fi acţionat un macaz întrucât în gară era aşteptat un alt tren, acesta fiind motivul pentru care manevra de „ marche arriere ” ar fi avut drept consecinţă „ săritura de pe şine”.
Niciun pasager nu a avut de suferit în urma incidentului. În continuare, călătorii au avut de aşteptat zeci de minute aducerea unei alte locomotive cu ajutorul căreia, înghesuiţi în cinci dintre vagoanele garniturii, să-şi continue drumul.
O comisie va investiga cauzele celui de-al treilea incident de acest gen, produs în doar câteva zile.