Un brăilean în vârstă de 36 de ani, din satul Perişoru, oraşul Ianca, s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să-şi facă dreptate singur.
Sâmbătă după-amiază, Veronica C. a reclamat la Poliţie că soţul ei, Nicu Ş., a fost bătut de un cioban, în timp ce se afla pe un câmp între localităţile Perişoru şi Berteşti. Echipa operativă constituită în cauză a stabilit că principalul suspect este Costică H. care, pe fondul unor neînţelegeri privind achitarea unei datorii, i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona spatelui cu o curea din cauciuc şi i-a reţinut bicicleta cu care aceasta se deplasa. Poliţiştii i-au întocmit ciobanului dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi furt.