Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Condescu: „Nu a fost în discuţie schimbarea lui Cârţu cu Bergodi”

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Preşedintele clubului Pandurii, Mrin Condescu, a explicat astăzi că nu s-a discutat nimic despre o despărţire de antrenorul Sorin Cârţu, precizând că discuţiile despre venirea lui Cristiano Bergodi la Târgu Jiu sunt doar simple speculaţii. Reporter: Este postul lui Sorin Cârţu în pericol, are ultimatum să câştige meciul cu Dinamo?

Marin Condescu: Nu, n-am discutat nimic în acest sens. Am avut nişte discuţii între noi cei din conducere să vedem ce se întâmplă la echipă din punct de vedere organizatoric să vedem dacă sunt lipsuri ale noastre. Pentru că a apărut acum problema lui Lazic care este absolut falsă, nu are nimic viza de şedere în România cu dreptul lui de joc, sau cu faptul că n-ar avea permis de muncă. Este inexact spus despre permisul lui de muncă, asta e legea, se obţine după trei luni de zile şi poate să-l ia până la 31 decembrie. Permisul de muncă e temporar acum şi oricine poate să stea perioada aceasta şi să-şi facă actele după aceea ca să-l obţină. Este o problemă falsă şi acestea sunt problemele pe care le-am discutat şi am analizat din punct de vedere administrativ dacă echipei îi lipseşte ceva.

Rep.: Aţi discutat cu antrenorul Sorin Cârţu despre aceste probleme?

M.C.: Astăzi mă întâlnesc cu antrenorul Cârţu să analizăm împreună cum de am pierdut două meciuri identic cu Internaţional Piteşti şi cu Oţelul Galaţi. Eu nu ridic acum pretenţii că suntem echipă de neînvins pe teren propriu, nu asta e ideea, dar am pierdut şi am primit şase goluri acasă pierzând după ce am condus. Vom avea o analiză să vedem ce se întâmplă şi ce putem să remediem pentru a nu pierde în următoarele două partide de acasă. Avem meciuri foarte grele cu Gaz Metan Mediaş şi Unirea Urziceni şi avem şi pe cel de la Dinamo. Dacă noi vom juca la Dinamo cum am jucat în repriza a doua cu Oţelul înseamnă că toată lupta pe care am dus-o din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°