Relaxarea politicii monetare va determina băncile să reducă costul finanţărilor în monedă naţională. Bancherii se aşteaptă ca dobânzile la creditele în lei să coboare sub 15% până la finele acestui an. Va fi acesta un motiv suficient pentru a reporni motoarele creditării? Reducerile succesive pe care Banca Naţională a României (BNR) le-a operat încă de la începutul anului asupra dobânzii de politică monetară au determinat băncile să înceapă să taie, din mai, din costul împrumuturilor în lei. Dacă în primele luni din 2009 dobânzile la creditele imobiliare în lei erau de peste 18% pe an şi la cele de nevoi personale de peste 20%, în prezent, nivelul acestora a coborât cu până la două puncte procentuale.
Costul, influenţat de percepţia faţă de risc
Scăderea dobânzii-cheie până la 8% pe an, aşteptată să fie hotărâtă astăzi de Consiliul de Administraţie al băncii centrale, având în vedere scăderea inflaţiei şi necesitatea relansării economiei, va accentua ritmul de ieftinire a creditelor. Şi totuşi, cât va costa un împrumut la finele anului? Bancherii spun că ieftinirea împrumuturilor va continua, dar acest lucru va depinde foarte mult şi de evoluţia percepţiei faţă de risc. „Dobânzile la credite vor continua să scadă din acest moment şi până la finele anului dacă, în afara ajustării costului resurselor, băncile vor avea percepţia reducerii riscului de credit“, a declarat pentru „Adevărul“ Mihai Bogza, preşedintele Bancpost.
Totuşi, ponderea restanţelor în totalul creditelor contractate, indicator de risc, a crescut semnificativ, de la 1,44% la începutul lui 2009, la 3,12% în august. Mai mult, pentru componenta în lei, indicatorul se apropie de pragul de 5%. La rândul său, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, spune că „la sfârşitul anului, vom avea dobânzi la creditele în lei de sub 15% pe an“ şi apreciază că