Redacţiile sunt pline de stagiari plătiţi chiar mai rău decât un şofer, care deseori nici nu figurează în actele contabile ale ziarului respectiv. După ce a fărâmiţat clasa politică (există la ora actuală mai mult de 50 de partide, unele mai nesemnificative decât altele), actualul regim a făcut acelaşi lucru în domeniul presei. Pentru a fonda un ziar cotidian în Algeria preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, trebuie să te afli fie sub umbrela protectoare a regimului, reprezentată de Direcţia de Comunicaţii condusă de colonelul Fouzi, fie sub cea a cercurilor de influenţă apropiate preşedintelui.

Cei mai prevăzători încearcă să-şi facă loc sub ambele. Există cel puţin două categorii de directori de ziare: cei din garda veche şi cei îmbogăţiţi recent, pentru care un cotidian reprezintă în primul rând o afacere profitabilă pe spinarea contribuabililor, apoi un accesoriu care serveşte flatării orgoliului celor de la putere.

Astfel, pentru cei care ne conduc nu există ziare bune sau rele, mari sau mici, jurnalişti profesionişti ori redactori care scriu după „dictare“. Nu, există numai docili şi ostili. Unii trebuie încurajaţi, ceilalţi – hărţuiţi. Problema puterii este că rezultatul unei astfel de categorisiri este tragi-comic.

Cu cele 200 de pagini de publicitate oferite zilnic publicaţiilor docile, numărul de cititori ai acestora rămâne nesemnificativ, ele nefiind luate în serios decât de către cei care le conduc. Tirajul lor este simbolic, un minimum cerut de tipografii ca să-şi pună maşinăriile în funcţiune, adică între 2.000-3.000 de exemplare  zilnic. Sunt trimise apoi 500 de exemplare către instituţiile de stat, către marile întreprinderi care-şi fac publicitate şi reprezentanţelor diplomatice. Restul este revândut la kilogram comercianţilor de sardele. Activitatea „ziariştilor“ de la aceste publicaţii constă în preluarea ştir