* este apelul primarului Brăilei, către cetăţenii cu buletine expirate
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, face un apel la brăilenii care au documentele de identitate expirate să şi le preschimbe în perioada imediat următoare, pentru ca în ziua votului pentru alegerile prezidenţiale să nu constate că au o problemă pe care nu o pot rezolva atât de rapid pe cât şi-ar dori. Simionescu vorbeşte din experienţa alegerilor din anii trecuţi, când, de regulă, zeci de brăileni dădeau buzna la Biroul de Evidenţa Populaţiei, cerând să li se schimbe buletinele în regim de urgenţă, ca să poată vota: "Noi am luat nişte măsuri, pentru a aduce oamenii la vot. În primul rând, am definitivat secţiile de votare, ele sunt acum la nivel de Prefectură, pentru a fi încă o dată analizate şi să apară ordinul prefectului. Dorim să popularizăm amplasarea acestor secţii pe raza municipiului, ca să nu mai avem iar discuţia că oamenii nu au ştiut unde votează, pentru că principala noastră problemă va rămâne prezenţa la vot. De asemenea, eu fac un apel către cetăţenii Brăilei şi partidele politice, fiindcă de fiecare dată, la alegeri, ne trezim că înainte cu vreo 2-3 zile, un număr important de cetăţeni cu drept de vot constată că le-a expirat buletinul sau cartea de identitate şi atunci vrem ca 24 de ore din 24 să ne înghesuim la ghişee, să fie deschis, ca să putem vota. Mai avem o lună şi jumătate de acum încolo, eu fac apel la cei care sunt în această situaţie să vină la Biroul respectiv şi să-şi preschimbe documentele de identitate, astfel încât să nu ne trezim că în două zile, atunci, începe o întreagă discuţie despre cât de repede se fac buletinele, că nu funcţionează aparatul de fotografiat, imprimanta sau nu ştiu ce altceva". * este apelul primarului Brăilei, către cetăţenii cu buletine expirate
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, face un apel la brăilenii ca