Cauza probabilă a incendiului sunt instalaţiile de încălzire dintr-o cameră Un imobil din Ghiroda, localitate aflată la marginea Timişoarei, în care locuiesc în chirie 17 familii, a luat foc astăzi după-amiază, pompierii de la Detaşamentul 1 fiind nevoiţi să intervină cu şapte cisterne.
„Am evacuat şase persoane din imobil când am ajuns la incendiu, chiar şi un căţel. A ars o parte din acoperiş, cinci camere din mansardă sunt distruse complet, alte cinci au fost deteriorate parţial. La parter, alte cinci camere au fost afectate”, a declarat Lucian Mihoc, comandant căpitan al Detaşamentului 1 Pompieri.
Proprietara imobilului ars, Iepure Iulia, împreună cu familiile abia ajunse de la serviciu au privit cum pompierii au intervenit cu şapte cisterne pentru a stinge incendiul izbucnit.
„Noroc că am asigurare pe casă, o să dăm totul jos şi o să-l reconstruim, aste este, Dumnezeu dă, Dumnezeu ia. Nu-mi place că această tragedie putea fi evitată, posibil să fi fost unul din copiii pe care l-am tot rugat să plece, dar n-au unde săracii. L-am întrebat dacă îi place cum ne-a lăsat pe toţi în stradă şi mi-a spus că colegul lui a fost”, a precizat Iepure Iulia, femeia care ţine din anul 2.000 chiriaşi în casa sa.
„În casa asta este totul improvizat, totul s-a construit cu chiriaşii, fără autorizaţie de construcţie, e ca la şatră aici”, a declarat vecinul proprietarei, Constantin Seculi.
Rămas în şort şi tricou
În momentul în care a izbucnit incendiul, doar şase persoane se aflau în casă, nimeni nu a fost rănit, însă pierderile materiale sunt mari. „Mi-a ars tot ce aveam, calculator, televizor, banii de casă, chiar şi cafeaua pe care numai ce am făcut-o. M-am trezit cu flacăra în cameră. Nu am mai avut ce să fac”, a povestit Dan Bradu.
Primii care au văzut fumul au fost vecinii de pe câmp, care