Prin expoziţia „Horia Bernea sau pictura ca mântuire”, pictorul român, stins din viaţă la Paris pe 4 decembrie 2000, primeşte reverenţa iubitorilor de artă din capitala Franţei. Sursa: Humanitas
Tulburătoare sinteză a operei lui Horia Bernea, expoziţia găzduită de ICR Paris între 23 septembrie şi 30 noiembrie 2009 reuneşte pentru prima oară la Paris zeci de tablouri reprezentative pentru perioada sa de maturitate. Stâlpul, praporele, grădina, altarul, casa ţărănească sunt semnele unui univers pictural care vorbeşte, într-un limbaj vizual modern, despre esenţa spiritualităţii româneşti.
„Vă mărturisesc că am acasă un tablou de Horia Bernea” şopteşte cu emoţie un român stabilit la Paris de 20 de ani, privind unul dintre uleiurile intitulate „Coloane”, despre a căror vrajă picturală Eugen Ionescu scria în 1990: „e o lumină care, părând a străbate un spaţiu vegetal, e plină de un mister binefăcător”.
Pânzele lui Horia Bernea, provenite de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti şi din colecţii private, transformă galeria de artă a Institutului Cultural Român de la Paris într-o catedrală... laică. „Interioarele de biserici”, întunecat-luminoase, adâncesc privirea pentru a o aduna apoi în detaliul ştergarelor ţărăneşti din jurul icoanelor. „Fără broderiile din jurul icoanelor, bisericile nu reprezentau pentru artistul Horia Bernea decât o carcasă arhitecturală goală” explică istoricul şi criticul de artă Dan Hăulică la vernisajul expoziţiei.
„Metafizicul concret”
În viziunea lui Bernea, crucea nu era un semn sau un simbol, ci chiar o structură fundamentală de găsit în universul domestic, de zi cu zi: „La Paris fiind, Horia Bernea îşi amintea de crucea unei ferestre de la o casă din Munţii Apuseni”, îşi continuă evocarea Dan Hăulică. „Nevoia lui de Europa îi oferea de fapt ocazia de a se autodefini
