Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Adriana Giurcă a fost preşedintă în Parlamentul European

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Participă la acţiuni de ajutorare a copiilor bolnavi şi încearcă să atragă cât mai mulţi tineri în proiectele educaţionale pe care le desfăşoară.

Adriana Giurcă este o elevă care are numai medii de 10 la toate materile. Pe lângă şcoală, tânăra are timp să se implice în multe proiecte organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, dar şi de activitatea Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE), unde este preşedintă. „În urmă cu doi ani am participat la Băile Olăneşti la Adunarea Generală a Consiliului Naţional. Pe atunci eram membră în CJE. Evenimentul m-a impresionat şi mi-am dorit să devin preşedintă CJE”, povesteşte Adriana Giurcă. Anul trecut s-au organizat la nivel de judeţ alegerile pentru preşedinţii CJE la liceu şi gimnaziu. În urma voturilor secrete ale eleviilor, Adriana Giurcă a fost aleasă preşedinta CJE la liceu.

A îngrijit copiii cu dizabilităţi la Barcelona

De când a intrat la liceu, Ariana a ales să se implice şi în proiecte. „Am ales şi o altă viaţă. Cred că punctul forte a fost în clasa a IX-a când am obţinut o bursă la Barcelona, timp de trei săptămâni. Am lucrat la un institut unde erau copii şi bătrâni cu dizabilităţi. Eu am fost repartizată la un etaj unde erau doar copii. Le dădeam să mănânce, mergeam cu ei la recuperare şi mă jucam. Era şi un copil mic român” povesteşte Adriana. Eleva a rămas impresionată de ceea ce a văzut la institutul din Barcelona. Adriana a ajuns la Barcelona prin intermediul proiectului „Leonardo Davinci”, derulat de ISJ. După experienţa din Barcelona s-a implicat, împreună cu colegii în acţiuni de ajutorare a copiilor din centrele de plasament din Râmnicu Vâlcea. A strâns bani, jucării şi haine pentru mai multe centre. „Cu colegii participăm la cursuri organizate de «Liderii Mileniului III», unde aflam de cazurile noi de copii bolnavi şi pe urmă organizam acţiuni de strângere de f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°