Oscilatia preturilor medii cerute pentru apartamentele vechi din Bucuresti au inceput sa devina din ce in ce mai mica de la o luna la alta, cresterea medie a preturilor solicitate de proprietari pentru garsoniere si apartamente de doua si de trei camere fiind de 0,4% in luna septembrie fata de luna anterioara a acestui an, potrivit unei analize a portalului de tranzactii imobiliare Magazinuldecase.ro.
Potrivit acestor date, pentru garsoniere si apartamente de doua, respectiv de trei camere, s-a inregistrat o crestere medie de 2% in iulie fata de iunie si o scadere de 3% in august fata de iulie, insa in septembrie fata de august, cresterea medie pentru cele trei tipuri de imobile este de 0,4%.
In luna septembrie, pretul mediu cerut pe o garsoniera in Bucuresti a fost de 49.500 de euro, in crestere cu 1% fata de luna august, cand pretul de strigare a fost de aproximativ 49.000 de euro. Pentru imobilele de doua camere, pretul initial s-a ridicat in jurul valorii de 72.650 de euro, in timp ce in august acesta era de 73.000 de euro, inregistrandu-se astfel o scadere de 0,4%. In cazul apartamentelor de trei camere, pretul mediu a crescut cu 0,6%, de la 100.000 de euro in august la 100.600 de euro in septembrie.
Fata de septembrie 2007, preturile medii din luna septembrie a acestui an sunt cu pana la 25% mai mici, sustin reprezentantii Magazinuldecase.ro. Astfel, valoarea medie a unei garsoniere in 2007 a fost de 62.900, cu 21% mai mare ca in prezent. Pretul mediu de strigare al unui apartament de doua camere in septembrie 2007 a fost de 96.500 de euro, iar al unui imobil de trei camere – de 133.900 de euro, in ambele cazuri fiind vorba de valori mai mari cu 25% fata de luna curenta.
Comparativ cu 2009, in 2008 o garsoniera se vindea cu 74.200 de euro, mai mult cu 33% fata de luna septembrie din acest an, un apartament cu doua ca