Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Centrul Maternal din Târgu Jiu, refugiul mamelor minore

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Tot mai multe mame minore îşi găsesc adăpost în Centrul Maternal din municipiul Târgu-Jiu. Patru mame cu vârste de până la 18 ani se află în acest moment internate în instituţia de protecţie socială, în condiţiile în care în anii anteriori se înregistrau doar unul sau două cazuri.

Patru mame minore sunt internate în Centrul Maternal din municipiul Târgu-Jiu împreună cu micuţii cărora le-a dat naştere. Numărul acestora a crescut foarte mult faţă de anul trecut. „În acest an avem patru cazuri de mame cu vârste de până la 18 ani, în timp ce în anii trecuți nu aveam mai mult de una sau două“, a spus Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal Târgu-Jiu.

Potrivit acestuia, multe dintre mamele minore nu-și cunosc partenerii cu care au rămas însărcinate și au fost pe punctul de a-și abandona copii. Angajații centrului au trebuit să facă muncă de consiliere cu acestea, pentru a le determina să renunțe la gândul disperat. Una dintre mamele minore aflate în Centrul Maternal din Târgu-Jiu ne-a spus că părinţii nu au mai primit-o acasă după ce au aflat că sarcina este avansată: „Părinţii nu m-au mai primit acasă după  ce au aflat că sunt însărcinată şi că nu se mai poate face nimic pentru a întrerupe sarcina. Nici partenerul cu care am rămas gravidă nu m-a ajutat cu nimic şi m-a părăsit. Stau aici pentru că în altă parte nu am unde să merg“.

24 de copii vin la centru de zi

În cadrul Centrului Maternal mai funcţionează şi un centru de zi în care sunt primiți zilnic 24 de minori de vârstă școlară și preșcolară. Ambele situații, atât în cazul mamelor cât și în cazul copiilor au fost determinate de sărăcie, aceste peroane ajungând aici pentru că acasă nu au condiții pentru a trăi în limita normalului. „Am întâlnit cazuri uluitoare cu femei bătute sau părăsite, copii care stăteau în frig și fără un regim alimentar adecvat sau fără condi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 7 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 55 minute
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 4 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 9 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 10 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°