În ultimele 72 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier au sancţionat 56 de şoferi care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum şi alţi 86 care nu purtau centura de siguranţă.
Într-o acţiune pe care au desfăşurat-o în Mehedinţi, pentru disciplinarea participanţilor la trafic si pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, ofiţerii şi agenţii de poliţie au controlat 638 de autovehicule si au legitimat un număr de 809 de persoane, constatând 431 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, ei au reţinut, în vederea suspendării sau anulării, 41 de permise de conducere şi au retras 19 certificate de înmatriculare, iar valoarea sancţiunilor aplicate se ridică la 41.220 lei. A
u fost sancţionaţi 56 de şoefri care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum, 86 care nu purtau centura de siguranţă, 10 conducători auto pentru consumul de băuturi alcoolice, iar 15 abateri au fost constatate pentru nerespectarea semnificaţiei semaforului electric.
Radare
Pentru astăzi, Poliţia Rutieră Mehedinţi a amplasat radare pe DN6, pe tronsonul Dr.Tr.Severin- Şimian- Ghelmegioaia- Prunişor- Faţa Cremenii- Tâmna- Lunca Banului- Butoieşti, pe DN56A, pe sectorul Şimian- Hinova- Rogova- Vânju Mare, dar şi pe DN 6, între Viaductul Bahna şi Valea Cernei.