Ideea că fondurile europene pot răspunde nevoii de bani a României în această perioadă de criză benignă şi recesiune acută se sprijină pe dimensiunea imensă a sumelor alocate de Uniunea Europeană. În definitiv, o injecţie de 30 de miliarde de euro într-o economie vlăguită, spre care se îndreaptă din ce în ce mai puţine investiţii străine, poate asigura tranziţia de la recesiune la creştere economică. Statisticile descriu însă o realitate dură: nici firmele, nici statul şi nici primăriile nu pot pune la treabă banii europeni. Grupul pentru Dialog Social a lansat, cu susţinerea CEC Bank, o dezbatere, în două etape, al cărei scop a fost desluşirea atât a mecanismelor care blochează fondurile, cât şi a soluţiilor de fluidizare a banilor.
Vasile Puşcaş, ministrul Afacerilor Europene, a declarat cu luciditate că nu poate fi mulţumit de plasarea României pe locul 7 într-un clasament al gradului de absorbţie a fondurilor europene, câtă vreme, după 3 ani de la aderare, ţara a reuşit să consume cât îşi propusese în primul an. El priveşte însă viitorul cu un optimism care se bizuie pe faptul că autorităţile au reuşit să articuleze instituţiile de management şi control, partea nevăzută a absorbţiei fondurilor, a căror absenţă bloca accesul la bani.
Din dialogul între diverşii actori implicaţi în jocul fondurilor europene a reieşit clar, în ambele seminarii, că o parte din blocajele finanţărilor europene au fost eliminate, însă în vreme ce instituţiile statului şi primăriile articulează greu proiecte, firmele n-au bani pentru a intra în competiţie. Statul absoarbe lent banii europeni deoarece plăteşte acum lipsa de curaj în negocierile anterioare cu Comisia Europeană, a acceptat ipocrizia Bruxellesului, care era inflexibil şi birocratic, prefăcându-se că nu observă hăţişul de reglementări contradictorii în care ne afunda, sugerează Adrian Ciocănea, fostul ministr
