E ora 2 a.m., duminica deja. Stau pe un sezlong verde si aspru, “de mâna” cu vecina de peste drum, albastra si sarata, moale si zgomotoasa, Marea Mediterana. Sunt de trei zile în Tel Aviv dar nu îndraznisem sa scriu nimic, planam undeva deasupra a tot ce mi se întâmpla si cautam raspunsuri pe care nu le-am gasit nici acum. M-am hotarât sa va scriu pentru ca mi-e frica de ziua de mâine, adica de astazi… deja, când vom merge la Ierusalim, de Yom Kippur. Nu, nu-mi e frica de evreii ortodocsi cu perciunii-n vânt, carora probabil nu le va placea aparatul meu si doar ei stiu cum vor reactiona, mi-e frica de faptul ca voi uita probabil gustul Tel Aviv odata ajunsa în Ierusalim. stiti cum e, când manânci o înghetata de vanilie, o savurezi, apoi manânci una de ciocolata si uiti gustul celei dintâi? Eh, cam asa intuiesc eu ca va fi. Mi-a ocupat 20 de pagini de jurnal sa relatez aceste trei zile, dar pentru voi am pastrat doar concluziile puerile, poate, pentru ca stiu, va plictisesc articolele lungi si foarte lungi. Acesta va fi unul lung, foarte lung nu-mi permit pentru ca trebuie sa va arat si pozele (cu scuzele mele de fotograf, ce sunt).
Sute de tineri danseaza pe nisip
Israel, Tara Sfânta… Tel Aviv, cel mai mare oras dupa Ierusalim. La ce era sa ma astept în afara palariilor negre sau a echipelor? Ei bine, trebuia sa ma astept la un oras tânar, frumos, curat si modern. Un fel de New York cu nisip de Florida. Tinerii se îmbraca dupa ultima moda, cei mai bogati trag chiar spre snobism. Cei mai activi încep sa alerge promenada delimitata de palmieri, înca de la primele ore ale diminetii. De la tineri la vârstnici, alergare sau ciclism. Seara, yoghinii se expun apusului, iar pescarii trag de undita, nesatui. O data la zece minute trece câte un avion pe deasupra capului meu. Cladiri imense vor sa atinga norii iar mall-urile sunt de necirculat. Pe strazile centra
