În anul 1989, Cornel Lăpuşan era angajat la Întreprinderea de Material Rulant "16 Februarie" din Cluj. Din punct de vedere strict material, sincer vorbind, pe atunci nu-i mergea prea rău. Cu toate astea, pe 21 Decembrie a participat la mişcările de protest din oraş. De ce a făcut-o? Cu siguranţă nu pentru că nu mai suporta sărăcia şi foamea. Ceea ce-i lipsea era libertatea şi speranţa într-un viitor mai bun. Nişte vise în schimbul cărora a primit un glonţ care l-a adus aproape de pragul morţii.
Adeseori se consideră că, în Decembrie 1989, oamenii au ieşit în stradă mânaţi doar de mizerie, foame şi trai greu. Poate că, în foarte multe cazuri aşa a şi fost. Dar, în la fel de multe cazuri, revolta mulţimii s-a îndreptat contra închistării şi rigidităţii unui regim care părea încremenit într-o fundătură a istoriei. Atunci, mulţi dintre oamenii ieşiţi în stradă au făcut-o, pentru că simţeau că viaţa trece pe lângă ei fără nici un folos. Unul dintre aceştia a fost clujeanul
CORNEL LĂPUŞAN. ÎN VIZITĂ LA CERNOBÎL
În decembrie 1989, Lăpuşan era un simplu muncitor. De fapt, nu chiar unul simplu: în fabrica unde lucra era şi secretar UTC cu propaganda. Acum, privind înapoi la acele vremuri, el poate să afirme cu detaşare: "Aveam 26 de ani şi aveam o viaţă oarecum liberă. Sau, ca să fiu mai precis, mai liberă decât a celorlalţi. Şi puteam să fac ceea ce majoritatea nu-şi permitea. Fumam ţigări fine, frecventam discoteci pe valută, precum cea de la Belvedere. Acolo, biletul costa un dolar, dar eu dădeam un pachet de Kent şi intram ca la mine acasă".
De unde bani? Se descurca, aşa cum făceam cei mai mulţi dintre noi. Excursiile "la ruşi" erau atât o distracţie, cât şi o sursă de venituri. Iar unul dintre aceste drumuri l-a dus în zona uneia dintre cele mai grave catastrofe care a avut loc în Europa de la cel de al doilea război mo
