La o zi după ce a testat trei rachete, Iranul a renunţat la ceea ce părea a fi un ton belicos şi a anunţat că va stabili un orar pentru a le permite inspectorilor internaţionali să pătrundă în cea de-a doua centrală de îmbogăţire a uraniului, din oraşul Qum, potrivit presei locale, scrie Reuters. Sursa: EPA Photo
Existenţa acestei centrale a fost dezvăluită, la finalul săptămânii trecute, de către liderii american, britanic şi francez prezenţi la summitul G20, după ce Teheranul informase Agenţia de Energie Atomică printr-o scrisoare.
Vestea existenţei acestei uzine a tensionat relaţiile dintre Statele Unite şi Iran, alimentând suspiciunile că Iranul ascunde adevărul despre programele de îmbogăţire nucleară.
Liderul iranian al Organizaţiei de Energie Atomică din ţară, Ali Akbar Salehi a anunţat, aseară, că inspectorii internaţionali vor avea acces la centrala respectivă şi a dat asigurări că sunt respectate normele impuse ţării în construcţia uzinei.
Acuzaţii „nefondate”
El i-a acuzat pe şefii de stat occidentali că politizează subiectul activităţilor nucleare ale Iranului, susţinând că acuzaţiile care le sunt aduse sunt „nefondate”.
„Este împotriva obiceiurilor şi religiei noastre să producem şi să avem arme nucleare. Am tot spus asta din 1974 încoace”, a declarat Salehi.
În ciuda acestor afirmaţii, administraţia Obama lucrează la un pachet de sancţiuni mai dure, care include şi tăierea investiţiilor în industria de petrol şi gaze a ţării, dar şi restricţii mai multe aplicate băncilor iraniene, a declarat recent un oficial american.
CITIŢI ŞI
Rachetele iraniene pot lovi Bucureştiul
Iranul, prins de spionajul occidental cu uzina secretă
Iranul, a doua centrală de îmbogăţire a uraniului