Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale a fost făcut public în septembrie,

fără a stârni valurile mediatice pe care, de regulă, rapoartele comisiilor prezidenţiale o fac.

Raportul asupra Patrimoniului nu a provocat nici jumătate din reacţiile şi dezbaterile fratelui său, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice care a deschis jurnalele de ştiri ale mai tuturor posturilor FM şi ale televiziunilor cu subiectul hedonist cu iz de cancan: să se legalizeze consumul drogurilor uşoare şi al practicării prostituţiei? Raportul despre patrimoniu reprezintă o radiografie necruţătoare a stării moştenirii culturale fizice a României.

Pentru o mai bună fixare a conţinutului Raportului trebuie să aducem în discuţie originea şi semnificaţia termenului patrimoniu. Cuvântul latinesc patrimoniu-patrimonii desemna iniţial termenul de avere, fiind folosit pentru a desemna bunurile familiei în care erau incluse şi vitele şi sclavii. Ulterior, sfera lui s-a lărgit, ajungând să desemneze totalitatea bunurilor mobile şi imobile, a veniturilor şi creanţelor ce aparţin statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale. Se uită a se specifica înrudirea termenului cu cuvântul pater (tată), fiind unul dintre derivatele lui. Patrimoniul este averea pe care au lăsat-o diversele generaţii de părinţi copiilor.

Raportul este structurat pe patru capitole mari (cu multe subcapitole tematice). Capitolul I abordează starea patrimoniului construit şi a siturilor istorice, analizând monumentele istorice (Monica Mărgineanu Cârstoiu), componentele artistice (Dan Mohanu), monumentele arheologice (Monica Mărgineanu Cârstoiu) şi agresiunile asupra patrimoniului istoric din Bucureşti (Dan Marin). Capitolul al II-lea evocă educaţia, formarea şi informarea în domeniul patrimoniului construit. Capit