- Diverse - nr. 387 / 29 Septembrie, 2009 Proprietatea este un capitol insemnat, atat in dreptul cutumiar, cat si in cel civil. Ea este baza care asigura existenta oamenilor si conduce la stratificarile sociale. In obstea rurala romaneasca, proprietatea a fost intotdeauna creatia lui Dumnezeu, iar omul a fost socotit administratorul vremelnic al acesteia. Obtinerea proprietatii, pastrarea si transmiterea ei au constituit, dintotdeauna, o preocupare majora a romanilor din toate timpurile, si nu numai a lor. De aici au rezultat obiceiuri, legi, reglementari de tot felul, menite sa clarifice si cele mai delicate situatii si relatii. Asadar, valoarea averii se exprima prin proverbe de genul acesta: "Omul in lume, ca un epitrop, e socotit pe a sa avere, caci, cand se duce, gol se duce, nimic cu el nu duce de aici"; "Oricata avere vei aduna, cu tine nimic nu vei lua, ci toate altora le vei lasa"; "Cand te trudesti mai mult sa gramadesti avere, adu-ti aminte ca moartea nu zaboveste si in viata ta pe cealalta lume nimic nu-ti foloseste." Dintre toate averile din lume, cea mai de pret este intelepciunea: "Nici o avere mai cu temei decat intelepciunea la om." De asemenea, cinstea si numele bun sunt avere de mare pret pe pamant si in cer. Prin munca dobandita, este cea mai recomandata: "Averea din munca ta, iar nu de la altul de-a gata". Aceasta este cea mai de pret dintre toate: "Averea ce-ti da Domnul dupa a ta munca, aceea se-ntelege avere sfanta si dreapta." Cea mai mare avere insa se obtine de catre unii din intamplare, din noroc. Intrebuintarea averii poate sa-l ridice pe om sau poate sa-l doboare pe scara valorilor morale si religioase. In masura in care averea creeaza oameni de un egoism monstruos, oameni care sunt in stare de orice ca sa castige si sa-si apere averea, aceasta este spre pierzare. Cand averea este folosita in scopuri altruiste, umanitare, atunci e