Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mari 5 dusmani ai pielii tale

Publicat in Ziare.com, marți 29 septembrie 2009 ·

Sa fim oneste, indiferent de cat de bine ne merge pe toate planurile, experienta descoperirii unui nou rid este una neplacuta prin definitie, manifestata adesea zgomotos sau chiar cu lacrimi de crocodil si cereri de strangere in brate.

Nu e usor sa vezi cum imbatranesti sau inaintezi in varsta, zi-i cum vrei, realitatea e aceeasi si e invitabila. Totusi, ca de obicei, avem posibilitatea de a interveni asupra efectelor trecerii anilor prin cateva obiceiuri bune, pe care daca le pastram avem doar de castigat.

Desi simple, in viata de zi cu zi acestea par aproape imposibil de respectat de unele reprezentante ale sexului frumos, dar care nu stau prea bine la capitolul vointa.

1. Protectia solara

E drept ca o piele bronzata pare si mult mai catifelata, aparent fara imperfectiuni, insa tot bronzul este si cel care cauzeaza imbatranirea prematura a pielii, ridurile fine si petele (care uneori pot fi chiar semn de cancer de piele).

Tocmai de aceea este vital sa nu iesim din casa fara sa fi aplicat inainte o crema cu protectie solara, cu un indice de 30. Nu trebuie uitate nici mainile sau gatul, pielea din aceste regiuni fiind mai delicata si predispusa sa-ti tradeze varsta.

2. Fumatul

Iti usuca piela, ti-o umple de toxine, ti-o rideaza in jurul gurii, ba chiar iti intuneca si tenul. Sunt doar cateva dintre efectele negative ale fumatului. Reporterii de la Shine au incercat sa gaseasca si cateva beneficii ale fumatului, dar n-au reusit. Acest obicei nu face decat sa iti imbatraneasca prematur tenul.

3. Prea mult alcool

Cu siguranta ti-a placut petrecerea de noaptea trecuta, cand, recunosti sau nu, ai cam depasit limita. Afla, insa, ca pielii tale nu i-a placut deloc. Si asta pentru ca alcoolul deshidrateaza, facand chiar ca unele vase de sange de pe fata sa se sparga, d

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°