Conducerile Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) si Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) nu au ajuns, la întâlnirea de vineri, 25 septembrie, de la Cluj, la un numitor comun nici în ceea ce priveste o eventuala participare la guvernare si nici în privinta sustinerii candidatului Uniunii la alegerile prezidentiale. „S-a ridicat problema sprijinirii candidatului UDMR la presedintie, pe care o vom pune pe agenda CNMT. Am vorbit si despre eventuala participare într-o coalitie de guvernare a UDMR. În multe privinte suntem de acord, în unele privinte continuam dezbaterea acestei problematici”, a declarat presedintele CNMT, Tokes Laszlo, citat de Agerpres. La rândul sau, presedintele UDMR, Marko Bela, a spus ca desi exista diferente de opinii privitor la o eventuala participare a maghiarilor la guvernare, acestea nu sunt “diametral opuse”. ”Exista o diferenta de opinii legata de o eventuala participare într-un guvern sau ceea ce a facut UDMR în diferitele guverne pâna acum. Totusi, opiniile noastre nu sunt diametral opuse”, a afirmat Marko Bela.
Conducerile Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) si Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) nu au ajuns, la întâlnirea de vineri, 25 septembrie, de la Cluj, la un numitor comun nici în ceea ce priveste o eventuala participare la guvernare si nici în privinta sustinerii candidatului Uniunii la alegerile prezidentiale. „S-a ridicat problema sprijinirii candidatului UDMR la presedintie, pe care o vom pune pe agenda CNMT. Am vorbit si despre eventuala participare într-o coalitie de guvernare a UDMR. În multe privinte suntem de acord, în unele privinte continuam dezbaterea acestei problematici”, a declarat presedintele CNMT, Tokes Laszlo, citat de Agerpres. La rândul sau, presedintele UDMR, Marko Bela, a spus ca desi exista diferente de opinii privitor la o