Începând din acest an şcolar, liceenii din şase judeţe din ţară şi din municipiul Bucureşti vor studia, pe lângă clasicele discipline din curriculum-ul naţional, şi „Educaţie pentru democraţie”.
Acesta este un curs opţional propus de Asociaţia Pro Democraţia şi elaborat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, care urmează să fie susţinut în 21 de licee din Braşov, Cluj, Focşani, Oneşti, Sibiu, Timişoara şi în Capitală.
Pachetul educaţional conţine un manual practic pentru liceeni, trei pliante despre participarea civică şi discriminare, două postere legislative, dar şi patru filme celebre care tratează temele prezentate în manual - "Hotel Rwanda", "12 oameni furioşi", "Filantropica" şi "Poliţist, adjectiv".
Cursurile vor fi susţinute de către profesori care, anterior, au participat la stagii de formare, iar primele lecţii vor fi predate începând cu această săptămână, pe baza manualelor alternative puse la dispoziţia Inspectoratelor Şcolare de către Asociaţia Pro Democraţia.