Preluând conducerea Parlamentului şi formând Guvernul, în condiţiile în care Preşedinţia statului s-a vacantat prin plecarea lui Vladimir Voronin, Alianţa pentru Integrare Europeană a trimis în opoziţie partidul comuniştilor moldoveni.
Forţele proeuropene au învins forţele proruse!" - exclamă comentatorii occidentali care reduc totul la geo-politică, perpetuând limbajul maniheist al Războiului rece şi al recentelor pseudo-revoluţii portocalii. În realitate, dacă geo-politica are legătură cu schimbările de la Chişinău, nu despre victoria unui "combatant" asupra altuia trebuie vorbit, ci despre un armistiţiu. De aici se poate merge spre pace sau spre alt război.
În cazul controverselor cronice care animă tensiunile din spaţiul postsovietic devenit vecinătate comună a UE şi a Federaţiei Ruse, actorii globali sunt şi parte a problemei, nu doar a soluţiei. Fără rivalităţile acestora în zonele amintite, stabilitatea şi securitatea locală ar fi repede dobândite. Putem spune deci că în Republica Moldova nu partidele pro-ruse şi proeuropene se luptă, ci interesele Rusiei şi Occidentului se ciocnesc prin intermediul unor jucători autohtoni.
Comuniştii domnului Voronin nu au putut valorifica succesul electoral obţinut la alegerile din aprilie 2009 inclusiv, întrucât nu au primit ajutorul Moscovei. Alianţa pentru Integrare Europeană a putut accede la putere în urma alegerilor din iulie 2009 datorită formulei politice promovate de social-democraţii moldavi care, acceptând integrarea unor lideri reformişti din tabăra comunistă şi reuşind astfel să preia o parte a electoratului comunist, au schimbat raportul de forţe în Parlamentul de la Chişinău. UE a încurajat strategia cu pricina, iar Rusia nu i s-a opus. Ce urmează?
Potrivit logicii confruntaţioniste, "pro-europenii" ar putea cocheta cu ideea unei alte runde de alegeri anticipa
