Prolapsul uterin reprezintă coborârea uterului din poziţia sa fiziologică şi alunecarea sa în vagin, în grade diferite, uneori ajungându-se la exteriorizarea sa. Fenomenul face parte dintr-o patologie mai complexă, care se referă la pierderea poziţiei normale a organelor pelvine (vezica urinară, uretră, uter, vagin, intestin subţire, rect), care apasă şi apoi proemină în vagin, cu tulburările funcţionale asociate.
Fără a fi vitale, simptomele sunt deranjante pentru femeie şi pot determina complicaţii, în afara problemelor medicale ducând la frustrări şi alterarea vieţii sociale şi intime.
NAŞTERILE, "VINOVATE"
Prolapsul este o consecinţă a poziţiei noastre bipede, dar şi a rolului asumat al maternităţii. Factorul etiologic esenţial este alterarea, distrugerea planşeului pelvin, format din muşchi, ligamente, fascii, care menţin organele pelvine în poziţie anatomică. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în timpul sarcinilor şi al naşterilor pe cale vaginală, când aceste componente se întind, se subţiază, se slăbesc sau se rup.
Vaginul, care este un organ musculos, are şi el un rol important în menţinerea poziţiei normale a organelor pelvine, atât timp cât îşi păstrează tonicitatea. Deşi prolapsul vezicii urinare (cistocelul) este cel mai frecvent, totuşi prolapsul uterin este cel mai grav, asociindu-se de cele mai multe ori cu alunecarea altor organe (vezica, intestin subţire, rect). În acelaşi timp, şi lipsa uterului (înlăturarea sa chirurgicală, numită histerectomie) se însoţeşte de dereglări grave ale poziţiei celorlalte organe pelvine.
Feţii mari, naşterile multiple, repetate, dificile reprezintă cel mai important factor cauzal. Procesul de îmbătrânire şi mai ales menopauza, care determină scăderea nivelului de estrogeni şi, implicit, scăderea producţiei de colagen, proteina care menţine elasticitatea şi