Aleşii locali au votat cu ochii închişi programul Sărbătorilor Iaşiului, la care se vor cheltui 1,1 milioane de lei
Încă 30.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru promovarea evenimentului.
Consilierii locali au aprobat astăzi programul pentru Sărbătorile Iaşiului. Bugetul estimat pentru aceste manifestări care debutează sâmbătă, 3 octombrie, ajunge la 1,1 milioane de lei. Primarul Nichita a susţinut că în acest an nu se vor aproba fonduri speciale de la bugetul local, ci banii vor fi alocaţi din încasările târgurilor desfăşurate la mijlocul lunii viitoare. „Vom încerca să păstrăm şi pentru sărbătorile de iarnă, bani din încasările de la Sf. Parascheva“, a spus Nichita.
Pe 14 octombrie, în faţa Palatului Culturii va fi organizat un concert dance, iar după aceea va fi un foc de artificii care nu va depăşi 80.000 de lei. „Ar fi bine ca focurile de artificii să fie mai fâsâite în acest an ca să nu se vadă din cartierele mai sărace ale oraşului“, a afirmat Ionescu. Pentru promovarea sărbătorilor vor fi cheltuiţi în jur de 30.000 de lei.
Consilierii vor hotel pentru Primărie
„O listă cu toate cheltuielile privind aceste evenimente va fi prezentată consilierilor după sărbători“, au anunţat reprezentanţii municipalităţii. Tot astăzi, consilierii au aprobat documentaţia pentru modernizarea Hotelului Municipal. Aceştia au votat, după numeroase interpelări, diminuarea cu 22% a tarifelor practicate pentru turişti în acest spaţiu.
Plenul s-a arătat nemulţumit de faptul că municipalitatea are un hotel de o stea şi a cerut ca până la sfârşitul anului să fie prezentată documentaţia tehnică pentru reamenajarea spaţiului de pe bulevardul Independenţei. „Ar trebui ca spaţiul să devină unul cu circuit închis, pentru delegaţiile care ajung în Iaşi. Ar trebui să băgăm nişte bani în el să-l facem măcar de două-trei stele“, a susţinut consilierul local Sorin I