Consiliul Judeţean Caraş se laudă la Vârşeţ cu pietrele unice de mină, singurele „flori” care prosperă la întuneric. Mai mult de 12 zone cu roci ornamentale au fost identificate şi promovate online. Zonele cu pietre ornamentale create de natură sunt mândria judeţului, concluzie la care au ajuns şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin (CJC). Împreună cu autorităţile locale din Vârşeţ, aceştia au pus la punct un proiect cu finanţare europeană, prin intermediul căruia florile de mină din Banatul Montan vor ieşi din anonimat şi vor ajunge în atenţia Europei. Aproape 50.000 de euro au fost investiţi în studii şi promovarea a 12 locaţii cu resurse de roci minerale din Caraş-Severin, realizarea mai multor pliante şi a unei pagini web. CJC a investit 5.000 de euro.
„Au fost realizate o serie de broşuri şi albume de prezentare ale acestor roci ornamentale şi ale zăcămintelor unde acestea pot fi găsite. De asemenea, am realizat trei panouri pentru prezentarea celor 12 tipuri de zăcăminte la diverse târguri ori expoziţii”, a declarat Victor Naidan, responsabilul de proiect din cadrul Consiliului Judeţean.
Pe site-ul dedicat florilor de mină, minunile naturale sunt prezentate amănunţit, cu imagini şi descrieri.
Colecţionarul care a adus faimă Caraşului
Cea mai mare colecţie de astfel de roci se află la Ocna de Fier, în casa renumitului mineralog Constantin Gruiescu. „Literatura de specialitate din domeniul cercetării mineritului arată că subsolul Banatului Montan deţine o mare diversitate de resurse minerale, ceea ce situează regiunea printre cele mai bogate din ţară”, a spus cărăşeanul.
Una dintre cele mai importante resurse este cea de granit, care a fost identificată în cinci locaţii studiate în proiect: Sicheviţa, Bozovici, Mehadia, Topleţ şi Cruşoviţa, dar şi andezitul, care a fost studiat la Prigor.
G