Eheei, unde-s vremurile cand Traian Basescu il fugarea pe Calin Popescu Tariceanu in jurul mesei? Cum se face ca in vremea guvernului liberal, imi era dor de Adrian Nastase, iar acum oftez dupa Tariceanu?
Nu-i bine, intervine autocenzura, pentru ca in ritmul asta, ajungi sa-l regreti pe Ceausescu, or omul superior isi cauta mereu repere mai inalte. Nu gaseste parti bune unui cortegiu funerar.
Cacaia om superior? Ce, n-ar fi bine sa reusim sa intoarcem mortul de la groapa, chiar daca s-au aruncat primii bulgari in coparseu? Si cum arata un reper mai inalt, de vreme ce in Romania nu exista decat o fundatura unde se-amesteca - traiasca solidaritatea dintre politicieni si natarai - nesimtirea si moartea sperantei, tot mai adanc si mai nonsalant?
A devenit clar pentru toata lumea ca marea coalitie a avut un singur scop: sa-si ascuta crampoanele, sa-si pandeasca turloaiele si sa se transforme reciproc in colegi de-ai lui Mutu, Chivu si Radoi, mereu accidentati, deci indisponibili.
Nici nu mai stiu daca termenul in jurul caruia ma invart nu este cumva indispensabili. Desi nu exista nici o legatura. In vreme ce prima notiune inseamna ca esti absent, a doua indica o certa prezenta. De data asta, guvernul e-n izmene, si daca am avea umor, am rade cu lacrimi. Pictura penibila se deseneaza, insa, pe capetele noastre, si-atunci ma tem ca hohotul nu porneste, se transforma in rictus.
Televiziunile si-au intrerupt programele normale de stiri - alea cu scoli gaurite, drumuri somaleze, ata chirurgicala trasa din chiloti si elevi plini de paduchi - si s-au axat pe cea mai importanta problema a natiunii: o criza politica trasa peste cea economica, fara numar, de la nasul mare, n-o mancat, n-o baut!
Se sacrifica totul in numele alegerilor prezidentiale. Cel mai tare, sanatatea noastra mintala, pentru a carei pauza n
