Cum vedeţi reforma în justiţie din perspectiva istorică? E un eşec sau nu?

Nu aş folosi cuvântul eşec. Este într-un impas. Şi am putut vedea semnele acestui impas încă din 2007, când practic au fost oprite sau încetinite măsurile de reformă care şi aşa fuseseră împinse aproape cu forţa, în condițiile unei opoziții a sistemului, în principal a CSM. Este un moment foarte dificil în care, din păcate, vedem că atitudinea generală a magistraţilor şi energia lor se canalizează pe bani.

Este vinovat întregul sistem pentru acest impas al reformei de care vorbim? Sau pot fi detectaţi anumiţi vinovaţi?

Doresc să spun mai întâi câteva lucruri despre lege şi magistraţi în contextul grevei actuale. Potrivit Constituţiei, magistraţii se supun legii şi trebuie să respecte legea, existând şi regula constituţională: nimeni nu e mai presus de lege. Ce vedem însă astăzi este încălcarea voită a legii și încercarea de manipulare a opiniei publice: așa-zisul protest al magistraţilor este, în realitate, o grevă ilegală, pentru că magistraţii, potrivit Legii soluţionării conflictelor de muncă, nu au voie să facă grevă. Dar oamenii nu pot fi păcăliți. Am auzit explicaţii şocante din partea unor judecători care afirmau că intră în sala de şedinţă şi amână dosarele, indicând că aceasta este activitatea judecătorească care arată că nu este grevă, ci că ei lucrează! Aş vrea să reamintesc că esenţa activităţii de judecător este „judecarea“, şi nu amânarea. Prezenţa fizică a unora în sălile de şedinţă, pentru a amâna dosarele, nu indică activitate judecătorească, ci, eventual, o glumă bună!

În contextul proiectului noii grile de salarizare, doresc să reamintesc că magistraţii au solicitat să se raporteze la salariul obţinut prin forţe proprii, adică la salariul pe care şi l-au mărit singuri, prin hotărâri judecătoreşti, prin care şi-au dat unii altora sporuri. Cel mai „fla