Pasionat de călătorii şi natură, consultantul financiar a văzut aproape toată România. El spune că ştie judeţul pe de rost. Profil
Nascut. 19 august 1982, la Motru.
Studii. inginer diplomat, master în managementul administraţiei publice.
Familie. căsătorit.
Pe Nicolae Vrapcea l-a atras ingineria pentru că era o meserie respectată şi apreciată. „Mai ales aici, în Reşiţa, un oraş metalurgic. Am şi ales SMU, adică ştiinţa materialelor, partea tehnică a ingineriei. Am văzut în momentul respectiv un viitor. Chiar dacă am luat 10 la licenţă nu am profesat deloc”, a povestit el. La examenul de licenţă au fost şi reprezentanţi ai marilor uzine reşiţene, care i-au promis un loc în fabrică, dar Nicu a rămas doar cu promisiunile. Chiar dacă a fost un student eminent, cu bursă de merit, nu a reuşit să-şi facă un viitor în acest domeniu.
Când a văzut că ingineria nu mai e la mare căutare, omul s-a reprofilat. „Am înclinat spre consultanţă financiară, pentru că aici am fost apreciat şi am putut ajuta. Când eram mic admiram cum erau respectaţi inginerii, a fost o pasiune a mea, să ajung inginer, îmi doream lucrul acesta, voiam să fiu respectat, dar n-am profesat nici măcar o zi”, a spus Nicolae. Acum consultanţa financiară îi ocupă tot timpul, călătoreşte foarte mult, pentru că el coordonează activitatea din cele trei judeţe ale Banatului. „Merg la foarte multe cursuri de formare şi pregătire, care sunt esenţiale în acest domeniu. Sun cazuri când călătorim peste graniţă pentru perfecţionare” povesteşte Nicu.
Relaxare în drum spre destinaţii exotice
Omul este extrem de fericit că a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul, pentru că, spune el, îi place foarte mult să călătorească. „Îmi place să ajut oamenii, să fac lucruri utile. Iar la noi în judeţ este mare nevoie de ajutor”, a povestit el. Nicu spu