Alegerile prezidenţiale de anul acesta încep să arate ciudat, cel puţin pentru acei oameni care sunt interesaţi de numele actualului şi viitorului preşedinte al României.

Nici unul dintre candidaţi nu are o platformă politică formală, acel document pe care îndeobşte nu-l citeşte aproape nimeni, dar important pentru cancelarii şi analişti. Crin Antonescu a prezentat acum câteva luni un fel de filosofie neoliberală, dar nici un paragraf din acel document nu răspunde vreunei probleme reale a societăţii, economiei şi politicii româneşti de astăzi. Mircea Geoană continuă să lanseze programe sectoriale, adică un fel de inepţii produse în laborator, fără credibilitate şi fără impact. Ultima dintre ele – sper ultima, deşi s-ar putea să fie numai cea mai recentă – este programul naţional pentru construirea a 50.000 de locuinţe sociale. Să propui aşa ceva unei societăţi în care 90% sunt proprietari de case şi apartamente, iar 15% au cel puţin două locuinţe în proprietate înseamnă să fii complet desprins de lumea reală, dar foarte cuprins de lobiştii firmelor de construcţii şi consiliilor judeţene – aproape toţi preşedinţii pesedişti ai CJ sunt şi proprietari de firme de construcţii... Sorin Oprescu nici măcar nu se oboseşte să promită un document. Iar Traian Băsescu anunţă un program politic pentru un secol de evoluţie, printr-un discurs politic de tip ceauşisto-castrist, din care extrage ideea referendumului pentru transformarea parlamentului în organism unicameral. Kelemen Hunor şi C.V. Tudor măcar au fiecare tema lui: Kelemen vrea autonomie, iar C.V. Tudor vrea jos mafia şi botniţă ungurilor. Suficient pentru ca fiecare dintre ei să-şi strângă oastea de 5-6 sute de mii de votanţi pe 22 noiembrie 2009.

Dacă nimeni nu mai propune programe, atunci înseamnă că bătălia electorală se va da între echipe producătoare de şocuri, crize şi tensiuni. Cei patru organizatori p