Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţele vechi, cu 33% mai ieftine decât în septembrie 2008

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Apartamentele bucureştene de una până la trei camere s-au scumpit însă cu 0,4% în septembrie.După câteva luni de oscilaţii semnificative, preţurile locuinţelor din Capitală par să fie aproape de atingerea unui punct de echilibru.

Citiţi şi:

"Locuinţele vechi, o piaţă neechilibrată"

Adevarul.it: Iată cât costă chiriile în România, Italia şi Spania

Adevarul.es: În provincia Castellon sunt 235.783 de case nelocuite

Timişoara: Cum pescuiesc dezvoltatorii imobiliari clienţi în apele tuburi ale crizei

Variaţia preţurilor locuinţelor din Capitală s-a situat în septembrie sub un punct procentual, un nivel semnificativ mai redus decât în lunile precedente. Astfel, garsonierele, apartamentele de două şi trei camere au înregistrat o scumpire medie de 0,4%, potrivit unei analize realizate de MagazinuldeCase.ro. Spre comparaţie, în iulie a fost consemnată o creştere medie a preţurilor de 2%, ce a fost urmată de o scădere medie de 3% în luna august.

49.500 de euro pentru o garsonieră

În septembrie, valoarea medie al unei garsoniere în Bucureşti este de 49.500 de euro, în creştere cu 1% faţă de luna august, cand preţul de strigare a fost de aproximativ 49.000 de euro. Pentru apartamentele cu două camere, preţul mediu s-a ridicat la 72.650 de euro, faţă de 73.000 de euro în august, ceea ce reprezintă o scădere de 0,4%. Preţul mediu al apartamentelor cu trei camere a crescut cu 0,6%, de la 100.000 de euro în august, la 100.600 de euro în septembrie.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile iniţiale cerute de proprietari au înregistrat un declin major. Potrivit datelor MagazinuldeCase.ro, scăderea faţă de preţurile medii din septembrie 2008 se ridică la aproape 33%. Astfel, o garsonieră costa anul trecut 74.2000 de euro, un apartament cu două camere 109.000 de euro, iar unul cu trei camere 147.700 de euro. Di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°