Împinse de sărăcie, 26 de femei de la ţară au făcut un curs de asistent personal, sperând ca astfel să obţină o slujbă în Germania, Italia, Spania sau chiar în Israel. Rodica Tomeac (38 de ani) din comuna Odoreu are cinci copii, însă va pleca imediat ce va găsi un post de îngrijitoare oriunde în Europa. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE! Rodica Tomeac, de profesie croitoreasă, este şomeră de aproape un an, de când s-a închis fabrica unde câştiga salariul minim pe economie. „Erau bani puţini, abia ne descurcam, dar nu aveam ce face“, spune femeia.
Acum, ea se află printre cele 26 de absolvente ale cursurilor de asistent personal organizate de Crucea Roşie şi finanţate de Uniunea Europeană. A fost una dintre cele mai active cursante pe parcursul celor şapte luni, iar acum este în căutarea unui loc de muncă.
„Mi-am lăsat familia acasă pentru a putea merge la şcoală, dar ştiu că sunt agenţii private care caută astfel de persoane pentru cei bătrâni sau pentru bolnavi din ţările europene. Sper să ajung şi eu să muncesc pe un salariu decent”, spune Rodica Tomeac. Ea a aflat că asistenţii personali sunt foarte bine plătiţi în Germania, Israel şi chiar în Italia, aşa că este dispusă să-şi lase familia pentru un astfel de loc de muncă.
„Deocamdată sunt şomeră, nu am unde să lucrez. Am început cursul pentru că mi-am dorit să am o şansă. Mâine, dacă aş primi o ofertă de a lucra în străinătate, aş accepta-o. Este un sacrificiu mare pentru familie, însă în câteva luni câştig cât într-un an în România”, spune Rodica. Nu ştie cu cine şi-ar lăsa cei cinci băieţi, însă ei sunt motivul pentru care ar pleca din ţară fie şi pentru câţiva ani.
Soţul, muncitor necalificat în spania
Rodica (dreapta) face o demonstraţie la cursul de asistenţi
De altfel, de câteva luni, şi soţul Rodicăi a plecat din ţară. Mar