Dupa succesul turneului din primavara si dupa recitalul de la festivalul Peninsula, Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Raul Kusak – clape, Lucian (Clopo) Cioarga – tobe, Dan (Prepe) Opris – bass, sau mai bine spus VAMA, reia in aceasta toamna seria concertelor din tara. Turneul celor patru nu va ocoli nici de aceasta data Targu-Muresul, unde pe 18 octombrie, de la ora 22.00, vor sutine un super-show in Jazz&Blues Club. „De Targu-Mures ne leaga multe amintiri frumoase, aici am cantat de foarte multe ori, si intr-adevar Peninsula a fost cireasa de pe tort. Exista aici un public pe masura, un public erudit, pe care noi il consideram parte din ceea ce ne dorim noi, si de aceea incercam sa venim aici de cate ori avem ocazia, si de fiecare data ne face placere”, ne-a declarat chitaristul trupei Vama, Eugen Caminschi. Pe langa piesele incluse pe albumul de studio, intitulat Vama, lansat anul trecut,concertul de la Targu-Mures, va contine piese reorchestrate, alaturi de alte surprize pentru cei care vor fi prezenti pe 18 octombrie seara in Clubul Jazz&Blues. “Vom avea cateva surprize pentru concertul din 18 octombrie, in sensul ca unele piese au fost reorchestrate. Exista materialul nou de studio, pe care-l vom continua sa-l promovam, si probabil ca vom mai folosi cateva piese pregatite pentru recitalul nostru avut la Cerbul de Aur”, a precizat Caminschi.
Dupa succesul turneului din primavara si dupa recitalul de la festivalul Peninsula, Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Raul Kusak – clape, Lucian (Clopo) Cioarga – tobe, Dan (Prepe) Opris – bass, sau mai bine spus VAMA, reia in aceasta toamna seria concertelor din tara. Turneul celor patru nu va ocoli nici de aceasta data Targu-Muresul, unde pe 18 octombrie, de la ora 22.00, vor sutine un super-show in Jazz&Blues Club. „De Targu-Mures ne leaga multe amintiri frumoase, aici am cantat de