Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai ieftină variantă de maşină ecologică

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Instalaţiile de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) costă între 800 de lei (pentru maşinile vechi) şi 4.000 de lei (în cazul celor cu motor foarte puternic). Instalaţia GPL poluează mai puţin, iar preţul litrului de gaz este cu până la 50% mai mic, faţă de carburanţii clasici. Astfel, costurile de exploatare pot fi înjumătăţite. Constructorii auto, agenţiile de protecţie a mediului şi societatea civilă fac eforturi disperate pentru reducerea poluării automobilelor. De la drasticele norme de poluare şi până la celebrele programe „Rabla”, iniţiativele au un singur scop: cât mai puţine noxe. Totuşi, nimeni nu şi-a îndreptat atenţia mai serios către instalaţiile de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL).

În prezent, acestea sunt printre cele mai ieftine sisteme de propulsie alternativă pentru autovehicule, care nu poluează atmosfera. Preţul GPL-ului la pompă este la jumătate faţă de cel al motorinei sau cel al benzinei, datorită faptului că aceşti combustibili alternativi nu sunt accizaţi.

Bonusuri pentru maşina cu GPL

Folosirea GPL-ului este încurajată de guvernele din multe ţări, atât din Europa, cât şi din lume. De exemplu, în Italia sunt acordate bonusuri de până la 3.500 de euro unei persoane care cumpără o maşină cu GPL. Tot în peninsulă, cei care se orientează către un automobil cu propulsie pe bază de gaz natural comprimat (CNG) pot primi stimulente financiare cuprinse între 1.500 şi 3.500 de euro.

În prezent, în România sunt înmatriculate aproape 180.000 de autovehicule cu propulsie pe bază de GPL. Marius Carp spune că românii nu folosesc pe scară largă astfel de instalaţii, pentru că economia bugetului acordat maşinii nu este chiar cea despre care se vorbeşte. Asta pentru că la o maşină pe GPL consumul este cu până la 10% mai mare. Marius Carp susţine că alţi şoferi nu acceptă spaţiul pe care butelia îl ocupă în portba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 11 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum o ora
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 6 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 11 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 9 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°