Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Mihai Stoica: "Am demonstrat că merităm să fim campionii ţării"

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, aseară, că jucătorii ialomiţeni au fost superiori nemţilor de la VfB Stuttgart şi au demonstrat că merită să fie campionii României.

"Puteam obţine toate cele 3 puncte. Sper ca băieţii să fie conştienţi că au fost superiori celor de la Stuttgart, chiar dacă la capitolul şuturi pe poartă nemţii au fost mai buni. Golul primit poate că ne-a ajutat. Echipa a arătat acel spirit care ne-a făcut să câştigăm campionatul. Sunt bucuros pentru că orice punct este sinonim cu o victorie, iar cei care vor critica acest rezultat trebuie să ajungă mai întâi aici. Băieţii au arătat că Unirea merită să fie campioana României", a spus Stoica.

Ca şi jucătorii şi antrenorul echipei, Mihai Stoica s-a declarat impresionat de publicul de care Unirea a avut parte la acest meci pe stadionul Steaua: "Sunt fericit în primul rând pentru că am avut un public atât de minunat. Niciodată nu am crezut că vor fi atât de mulţi spectatori. Până la urmă s-a dovedit o alegere bună aceea de a juca în Ghencea. În week-end deja regretam, pentru că se vânduseră doar 400 de bilete, iar acum sper ca la următorul meci să avem stadionul arhiplin".

Managerul ialomiţenilor s-a arătat revoltat de faptul că faultul lui Gebhart asupra lui Varga nu s-a soldat cu un cartonaş roşu, dat fiind că "a făcut un placaj cum nici la rugby nu a văzut, în timp ce Maftei a fost penalizat tot cu galben doar pentru că a mutat mingea înaintea executării unei lovituri libere".

Stoica a apreciat că liderul grupei, FC Sevilla, a demonstrat şi în meciul cu Rangers că este "din altă lume" şi a glumit referitor la şansele de calificare: "Suntem mai aproape de calificare, pentru că acum suntem pe locul 3".

Altfel, managerul campioanei a comentat şi tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României şi a spus că FC Braşov, adversara Unirii Urziceni, este singura e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 12 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 42 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 34 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 35 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°