Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursă de viteză pe apă la Fântâna Speranţei

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Elevii de la Palatul Copiilor au prezentat bărcuţele construite de ei Copiii care ţineau în braţe bărcuţe cu telecomandă au înconjurat Fântâna Speranţei, gata de cursă. „Înainte de lansarea la apă trebuie să le desfacem, să le verificăm circuitele electronice, nivelul bateriilor şi să le testăm direcţia din telecomandă“, ne-a explicat Adrian Ţiţirică, de 10 ani, unul dintre micii pasionaţi de navomodelism. Cei mai noi membri ai clubului priveau cu atenţie fiecare mişcare a colegilor mai experimentaţi şi îi ajutau de fiecare dată când era nevoie.„M-am înscris ca să învăţ şi eu să fac bărcuţe şi avioane. Îmi place foarte mult şi mă duc în fiecare zi. Tata mi-a cumpărat o barcă cu telecomandă şi am învăţat şi eu să merg cu ea“, ne-a spus Andrei Iancu, de 8 ani, din Slatina.

Competiţie în două ture

Lansarea la apă s-a făcut în prezenţa a zeci de copii şi părinţi veniţi să vadă minunăţiile construite de elevii Palatului Copiilor Adrian Băran din Slatina. Cursa a constat în două ture, principalul obiectiv fiind evitarea jetului de apă ce ţâşnea din fântână.  Acesta putea afecta circuitele electronice ale micilor ambarcaţiuni. Elevii din cadrul clubului de navomodelism s-au descurcat foarte bine, dovedind o îndemânare ieşită din comun în ghidarea bărcilor, care treceau în viteză sub privirile copiilor strânşi să vadă cursa demonstrativă.

Nu numai cei mici au fost fermecaţi de aceste bărcuţe, ci şi părinţii copiilor care l-au asaltat cu întrebări pe profesorul clubului de navomodelism de la Palatul Copiilor.

Cluburile de modelism au tot mai mulţi membri

„Am organizat această cursă demonstrativă cu scopul de a atrage noi membri în clubul nostru. În fiecare an vin tot mai mulţi copii la noi, iar acest lucru ne bucură. În prezent, avem 120 de copii la cluburile de aeromodelism, navomodelism şi rachetomodelism. S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 4 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

A murit compozitorul Eugen Doga, o veritabilă legendă a muzicii

Ziua Constanta acum 8 ore
Compozitorul Eugen Doga s-a stins astpzi din viață! Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe. „L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumusețea și sufletul Moldovei natale și e

George Simion anunță noi membri în partidul său: O avocată și un deputat care renunță la S.O.S. România pentru AUR

Adevarul acum 2 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți seară, 3 iunie, că se vor alătura noi nume formațiunii sale. Printre noile persoane se numără avocatul Silvia Uscov și deputatul Andrei Gușă, ales pe listele S.O.S. România.

„Butonul roșu”, lansat oficial: faptele grave din școli pot fi raportate anonim autorităților

Adevarul acum 7 ore
Faptele de violență și consumul de droguri în școli pot fi semnalate anonim autorităților, ordinul ministrului Educaţiei fiind publicat marţi, 3 iunie în Monitorul Oficial.

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 10 ore
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 7 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Trump urmează să participe la summitul NATO de la sfârşitul lui iunie în Olanda, anunţă Casa Albă

G4Media acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump urmează să participe la summitul NATO prevăzut în perioada 24-25 iunie la Haga, în Olanda, anunţă marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, citată de News.ro. Urmărește cele mai no

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga /Care sunt temele reuniunii

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va participa la summitul NATO din Olanda, care se va derula spre sfârșitul lunii iunie, a anunțat marți seară Casa Albă. ”Da, pot confirma că președintele Donald Trump va merge la summitul NATO”, a declarat

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

20°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/29°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/27°
joi

19°/23°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

15°/29°
joi

16°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°