Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ales, prin tragere la sorţi, cinci judecători pentru a face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale, aceştia fiind Ana Hermina Iancu, Gheorghiţa Luţac, Georgeta Teodorescu, Maura Olaru şi Dănuţ Cornoiu. Ana Hermina Iancu este judecător la Secţia penală, Gheorghiţa Luţac la Secţia contencios, Georgeta Teodorescu şi Maura Olaru fac parte din Secţia Comercială, iar Dănuţ Cornoiu la Secţia Civilă.
În următoarele 24 de ore, va fi ales dintre cei cinci preşedintele BEC.
Dănuţ Cornoiu, a fost sancţionat pentru procesul casei părinţilor Monicăi Macovei
Judecătorul Dănuţ Cornoiu, care va face parte din BEC, este cel care a fost exclus din magistratură din cauza procesului în care Ana Maria Petrini a pierdut în instanţă casa în care locuiau părinţii Monicăi Macovei, însă decizia CSM a fost schimbată de instanţa supremă, unde acesta lucrează, relatează NewsIn.
Magistraţii ÎCCJ au admis, în noiembrie 2006, recursul înaintat de judecătorul Dănuţ Cornoiu împotriva deciziei CSM de a-l exclude din magistratură, din cauza procesului în care Ana Maria Petrini a pierdut în instanţă casa în care locuiesc părinţii ministrului Monicăi Macovei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a modificat decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), înlocuind sancţiunea de excludere din magistratură cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pentru o perioadă de trei luni.
Avocatul lui Dănuţ Cornoiu a fost actualul vicepreşedinte al PDL, Valeriu Stoica. Acesta din urmă a cerut, atunci, în faţa instanţei anularea hotărârii CSM prin care judecătorul Dănuţ Cornoiu a fost exclus din magistratură în luna martie a lui 2006. Valeriu Stoica a declarat că CSM a început cercetarea disciplinară pentru o anume infracţiune, dar că judec