Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul şomerilor ar putea ajunge la 750.000 până la sfârşitul anului şi va creşte în 2010

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Numărul şomerilor ar putea creşte până la sfârşitul anului la 725.000 - 750.000 de persoane, în condiţiile în care rata şomajului se va apropia de 8%, şi e posibil ca rata şomajului să crească în continuare şi în trimestrul I din 2010, a declarat, directorul ANOFM, Eugen Preda. "În condiţiile în care rata şomajului se va apropia de 8%, iar populaţia activă din România însumează 9,7 milioane de persoane numărul şomerilor va depăşi 725.000 la sfârşitul anului şi s-ar putea cifra chiar la 750.000 de persoane. Totodată, dat fiind că ne confruntăm în continuare cu o perioadă de scădere a economiei, cred că nu poate fi foarte bine după 1 ianuarie ", a spus Preda.

El a adăugat că, dată fiind perioada de scădere a economiei, consideră că rata şomajului va creşte şi în trimestrul I din 2010, dar a precizat că nu poate spune dacă va ajunge la 9% după primele 3 luni ale anului viitor.

Directorul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a mai spus că principalele domenii afectate de criza economică, ce se reflectă şi asupra salariaţilor, sunt construcţiile, domeniul bunurilor de folosinţă îndelungată şi al celor de uz curent.

Eugen Preda a spus că în lunile noiembrie şi decembrie vor fi alocate 44 milioane lei pentru angajarea salariaţilor în activităţi de muncă în folosul comunităţii pentru a putea ajuta familiile cele mai defavorizate, "pârghie ce va fi folosită şi pentru a menţine rata şomajului în limite controlabile".

Pe de altă parte, oficialul ANOFM susţine că nu se pune problema neplăţii indemnizaţiilor de şomaj, în codiţiile în care cele două rectificări bugetare "au vizat numai sporirea sumelor alocate indemnizaţiei de şomaj, ce sunt asigurate fără probleme până la sfârşitul anului".

" Bugetul alocat şomajului poate fi asigurat chiar şi pentru următorii patru ani, chiar dacă a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după anunțul că USR nu poate face campanie pentru el la alegerile prezidențiale

Libertatea acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, 12 aprilie, că nicio autoritate nu poate interzice activitățile politice ale unei persoane, după apariția informației că USR nu poate face campanie pentru el, pentru că o are candidată

Trump susţine că tarifele reciproce nu vor afecta smartphone-urile

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Trump anunţă că tarifele „reciproce” pe care le impune nu vor viza smartphone-urile, într-un efort de a calma pieţele financiare globale, informează sâmbătă Financial Times. Potrivit unui anunţ postat vineri seară de către Biroul de Va

Superliga – play-out: Sepsi OSK – Farul Constanţa 1-4

News.ro acum 47 minute
Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-1, formaţia Sepsi OSK, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Covăsnenii au trimis mingea în plasă, în minutul 21, prin El Sawy, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 47 minute
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Ministerul Energiei lansează un program pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, cu un buget total de 150 de milioane de euro / Cine poate depune proiecte

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei anunţă că lansează ”cel mai ambiţios program” pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, sprijinit din Fondul pentru Modernizare, cu un buget total de 150 de milioane de euro. ”Ministerul Energiei lansează cel mai a

VIDEO Marcel Ciolacu: „Sper că nu suntem atât de blestemați încât să trebuiască să alegem între un președinte care a tăiat apa și unul care a dat prea multă apă” / „Victore, tu ai un dușman”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut două discursuri în cadrul evenimentelor electorale organizate sâmbătă la Bacău și Piatra Neamț pentru Crin Antonescu, candidatul pe care social-democrații îl susțin alături de PNL și UDMR la alegeril

Trump înlocuieşte portretul lui Obama de la Casa Albă cu o imagine a sa

Ziarul Financiar acum 5 ore
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a înlocuit portretul fostului preşedinte Barack Obama din holul principal al Casei Albe cu un tablou care îl înfăţişează pe el în timpul tentativei de asasinat din Pennsylvania. Tabloul nou instalat surprin

Vremea

București
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

10°
sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

11°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°